Press "Enter" to skip to content

Vouchere pentru profesori: 1450 de lei în plus la salariu de Paşte 2022 DOCUMENT

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a emis ordinul privind acordarea voucherelor de vacanţă. Astfel, angajaţii din învaţămantul de stat primesc tichete de vacanta în valoare de 1.450 de lei pentru anul 2022.

Profesorii și angajații din învățământul de stat primesc vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, pentru anul 2022, potrivit unui ordin semnat de ministrul Educației. „Voucherele de vacanță aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație”, conform documentului.

Se mai stabileste, potrivit documentului postat pe site-ul Sindicatului Libera al Lucratorilor din Invatamant si Cercetare Stintifiica , ca „in cazul incadrarii in sistem de cumul/plata cu ora, voucherele de vacanta sunt acordate de catre angajatorii unde beneficiarii in cauza isi au functia de baza, potrivit legii. Beneficiarii au obligatia de a depune la unitate/institutie o declaratie, in scris, in care sa precizeze angajatorul unde au functia de baza”.

In cazul salariatului al carui contract individual de munca/raport de serviciu, la data acordarii voucherelor de vacanta, este suspendat sau a incetat in cursul anului 2022, acesta poate beneficia de vouchere de vacanta numai daca, in termen de maximum 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, depune la unitate/institutie o cerere in acest sens, precum si dovada achitarii impozitului aferent prin virament bancar in contul unitatii/institutiei”.

Ordinul stabilește modalitatea de acordare a vouchere lor de vacanță în anul 2022 în unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației și alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, potrivit sursei citate. Sumele se impozitează cu 10% în luna acordării, adică din 145 de lei.

Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportul electronic. Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului, prevede ordinul.

Art. 2 alin. (1) stabillește că „în cazul încadrării în sistem de cumul/plata cu ora, voucherele de vacanță sunt acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază, potrivit legii. Beneficiarii au obligația de a depune la unitate/instituție o declarație, în scris, în care să precizeze angajatorul unde au funcția de bază”.

În document apare că pentru cei care „au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază, potrivit legii. În cazul în care nu se poate stabili funcția de bază, având obligația de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, și către ceilalți angajatori opțiunea făcută, cu respectarea prevederilor alin. (1).”

Pentru personalul transferat sau detașat se acordă vouchere de vacanță cu condiția prezentării de către salariat a unei adeverințe din care să rezulte că angajatorul de la care s-a transferat/detașat nu i-a acordat voucherele de vacanță aferente anului 2022 până la realizarea transferului/detașării”, conform ordinului.

„În cazul salariatului al cărui contract individual de muncă/raport de serviciu, la data acordării voucherelor de vacanță, este suspendat sau a încetat în cursul anului 2022, acesta poate beneficia de vouchere de vacanță numai dacă, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, depune la unitate/instituție o cerere în acest sens, precum și dovada achitării impozitului aferent prin virament bancar în contul unității/instituției”.

La articolul 3 este menționat că beneficiarii care nu doresc să primească vouchere de vacanță depun o solicitare scrisă la unitatea/instituția angajatoare, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în luna septembrie 2021, erau 1.233.386 de persoane angajate în instituțiile publice din România. În cadrul Ministerului Educației erau 273.076 de angajați în perioada menționată anterior.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page