Press "Enter" to skip to content

Vestea momentului despre pensii! Surprize mari chiar de sărbători: Nimeni nu se aștepta la asta!

Pensiile reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte ale momentului.

În curând se anunță o mărire importantă, pe care toți pensionarii o așteaptă, având în vedere că ar fi trebuit să aibă loc deja de mai mult timp. În acest sens, autoritățile au făcut un anunț extrem de important.

Pensiile vin mărite din ianuarie

Anul 2022 vine cu surprize mari pentru toți românii și aduce o mulțime de măriri. Încă de la 1 ianuarie, pensiile, alocaţii şi indemnizaţiile vor fi mai mari. Pensia minimă va ajunge la 1.000 de lei, ceea ce înseamnă că nimeni nu va mai primi lunar mai puțin de atât, iar alocaţiile copiilor cresc cu 20 la sută.

Vineri, 24 decembrie, chiar în Ajun de Crăciun, Marius Budăi, Ministrul Muncii şi Solidarității Sociale, a transmis anunț important pentru milioane de pensionari, pentru a îi liniști de sărbători. Oficialul a informat că deja s-au tipărit taloanele cu pensiile majorate pentru noul an, ceea ce înseamnă că pensia vine mărită în ianuarie.

Ministrul a explicat că toate pensiile de 800 de lei vor ajunge la 1000 de lei, având în vedere că punctul de pensie s-a majorat de la 1.442 la 1.586. Cupoanele de pensie au fost deja tipărite, inclusiv cel cu sprijinul de sărbători care va ajunge la toți pensionarii.

Astfel, banii vor fi distribuiți către Poștă din 4-5 ianuarie, după care fiecare român își va primi pensia mărită, alături de ajutorul de la stat.

„Avem pensia minimă majorată cu 25% de la 800 de lei la 1.000 de lei şi valoarea punctului majorat de la 1.442 la 1.586. Am vrut să se vadă tipărit şi pe acel cupon din luna ianuarie şi sprijinul financiar pe care îl acordăm seniorilor acestei ţări care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei.

În 4-5 ianuarie vom începe să facem plați spre Poșta Română care va vira banii oamenilor, astfel încât calendarul să nu fie încălcat. Nu există niciun risc ca aceste plăți să nu se facă în cuantumul majorat.”, a spus acesta.
Ministrul Muncii, mesaj important pentru români

Ministrul Muncii a mărturisit că a făcut acest anunț pentru a-i calma pe români, pentru că în ultima vreme ar fi circulat anumite zvonuri de la partidele opozante. Mai exact, mulți români ar crede că nu vor primi majorările din ianuarie, după ce anumite voci ar fi împrăștiat această idee.

Ministrul îi asigură pe români că statul acționează în favoarea lor și nu îi va lăsa la greu niciodată, în limita posibilităților. Reprezentantul PSD susține că mereu se va ține de promisiuni și va sta la dispoziția cetățenilor.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page