Press "Enter" to skip to content

Un fost oligarh rus știe când va veni sfârșitul lui Vladimir Putin: „Îi este frică să nu fie ucis”

Războiul din Ucraina a reușit să-i împartă pe ruși în două categorii: cei care sunt de acord cu invadarea țării vecine și cei care sunt împotriva deciziilor pe care le ia Vladimir Putin.

Printre contestatarii liderului de la Kremlin se află și Mihail Hodorkovski, un fost oligarch rus care era apropiat de Vladimir Putin, dar care între timp s-a mutat la Londra și este în prezent unul dintre cei mai vehemenți opozanți ai președintelui.

Recent, Mihail Hodorkovski a vorbit pentru France 24, afirmând că Vladimir Putin vrea să stea la putere toată viața, dar că atacarea Ucrainei nu a făcut decât să-i distrugă planul și astfel să piardă puterea în curând.

„Este o sinucidere. Nu poate câştiga în Ucraina, chiar dacă ruşii iau Kiev şi Harkov. Acest lucru îi grăbeşte sfârşitul. Regimul se va descompune. Nu va fi rapid, vorbim de un sau doi ani. Nu este nebun complet. Îi este frică să nu fie ucis. Dar nu este nebun din punct de vedere clinic. El credea că va fi primit în Ucraina cu flori. Nu se aştepta la asta”, a spus fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page