Vremea se strică în următoarele zile. După temperaturile de primăvară, revin frigul, lapoviţa, ninsorile şi viscolul.
Meteorologii ANM au avertizare COD GALBEN în intervalul 17 februarie, ora 06 – 18 februarie, ora 20, de intensificări ale vântului şi viscol.
„În intervalul menționat, la început în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, apoi și în restul zonei montane, vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h. La altitudini mari, vântul va sufla tare, cu peste 100 km/h, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea scăzută. În masivele nordice local ninsorile vor fi moderate cantitativ”, a transmis ANM.
De asemenea, a fost emisă avertizare COD GALBEN valabil pentru intervalul 17 februarie, ora 08 – 18 februarie, ora 06 de intensificări ale vântului în nord-vestul țării.
„În intervalul menționat, în nord-vestul țării vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h și
izolat 70 km/h.
Întensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h. Pe parcursul zilei de vineri (18 februarie) vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, cu viteze de peste 45…55 km/h, iar pe arii restrânse, îndeosebi în cele centrale, estice și sudice, rafalele vor depăși 70 km/h.
PROGNOZA METEO ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Joi, valorile termice se vor situa în continuare cu mult peste cele normale pentru a doua decadă a lunii februarie. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul nopții va crește probabilitatea ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat (viteze de cel mult 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 4…7 grade.
Vineri, valorile termice vor fi ușor mai scăzute decât în intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în primele ore ale intervalului. Vântul va prezenta temporar intensificări, cu viteze la rafală de 50…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade
Be First to Comment