Ciprul este primul stat UE lovit direct de războiul din Iran.
Luni dimineaţă, Ciprul și-a ridicat nivelul de alertă și a luat măsuri de precauție, inclusiv a închis școlile și evacuat persoane din zonele expuse, după ce baza militară britanică Akrotiri a fost lovită de o dronă de tip Shahed lansată de Iran.
Într-un mesaj adresat populației, președintele cipriot Nikos Christodoulides a declarat că siguranța cetățenilor și protecția teritoriului sunt prioritățile principale ale guvernului. „Ne aflăm într-o regiune de instabilitate geopolitică majoră, cu numeroase provocări și probleme, și traversăm o criză fără precedent. Facem tot ce trebuie pentru a ne proteja cetățenii și țara”, a subliniat șeful statului, citat de The Guardian.
Christodoulides a reiterat că Ciprul nu va participa la nicio operațiune militară, păstrându-și rolul umanitar și acționând „ca parte a soluției, nu a problemei”.
Incidentul a fost provocat de o dronă Shahed care a lovit facilitățile militare ale bazei britanice, provocând doar daune materiale minore. Surse din media grecească sugerează că o a doua dronă, de asemenea îndreptată către baza britanică, a fost neutralizată.
Autoritățile britanice au confirmat atacul și au anunțat că au mutat familiile personalului bazei către locuințe alternative pe insulă, ca măsură de precauție. „Siguranța personalului nostru și a familiilor acestora este absolut prioritară. Baza și personalul continuă să își desfășoare activitatea normal, protejând siguranța Marii Britanii și a intereselor sale”, a transmis un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Marea Britanie.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că, deși Ciprul nu a fost ținta acestui atac, Uniunea Europeană este alături de statele membre.
Incidentul amplifică tensiunile regionale și ridică semne de întrebare privind securitatea bazelor militare străine din zona Mediteranei de Est, în contextul conflictului tot mai intens dintre Iran, Israel și SUA.
Londra a decis ieri că va permite americanilor să utilizeze bazele britanice pentru a distruge rachetele Iranului şi capacitatea acestuia de a le lansa asupra aliaţilor din Golf.





Fii primul care comentează