Press "Enter" to skip to content

Polonia refuză să primească și să plătească noi livrări de vaccinuri anti-C0VlD-19

Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-COVID-19, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, precizând că ţara sa dispune de 25 de milioane de doze neutilizate, relatează AFP.

„La sfârşitul săptămânii trecute, am recurs la clauza de forţă majoră şi am informat atât Comisia Europeană, cât şi principalul fabricant de vaccinuri (Pfizer – n.r.), că refuzăm să primim aceste vaccinuri şi că refuzăm, de asemenea, să efectuăm plăţile”, a declarat ministrul Adam Niedzielski la televiziunea de ştiri TVN24.

„Această situaţie va antrena un conflict juridic. În fapt, el există deja”, a adăugat el, precizând că contractul referitor la vaccinuri a fost semnat „între Comisie şi producători” şi că ţara sa nu este direct parte în acest contract.

Potrivit ministrului sănătăţii, Polonia, ţară de 38 de milioane de locuitori, dispune încă de 25 de milioane de doze de vaccin, în timp ce alte 67 până la 70 de milioane au fost comandate.

În prezent, circa 51% dintre polonezi au fost vaccinaţi cu schema completă, 59% au primit o singură doză, iar rata de vaccinare a scăzut puternic, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

„Suntem foarte decepţionaţi de atitudinea Comisiei (Europene) şi a producătorilor”, a mai spus Niedzielski, adăugând că ţara sa a încercat în zadar să repartizeze livrările pe mai mulţi ani şi subliniind costurile ridicate ale vaccinurilor.

„Contractul pe care l-am încheiat cu o singură societate se ridică la 6 miliarde de zloţi (1,3 miliarde de euro) până la sfârşitul lui 2023, şi, în acest an, este de peste 2 miliarde”, a declarat el, adăugând că Polonia se află în prezent sub presiune financiară din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni.

„Estimăm deci, de asemenea, că, la scara UE, suntem în drept să aşteptăm ca instrumente speciale, care să ne asigure cel puţin mai multă flexibilitate în aceste contracte, să fie concepute pentru noi”, a declarat el.

La Bruxelles, Comisia Europeană a anunţat că a fost informată despre decizia Varşoviei.

„Statele membre sunt legate de obligaţiile lor contractuale, dar Comisia înţelege bine poziţia dificilă în care se află Polonia şi va continua să faciliteze discuţiile între guvernul polonez şi fabricant pentru a găsi o soluţie pragmatică la această situaţie specifică cu care se confruntă ţara”, a declarat marţi Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page