Veşti bune pentru românii cu venituri mici încă de luni. Coaliţia care formează Guvernul a decis un nou pachet de sprijin pentru combaterea efectelor inflaţiei.
Pensii 2022. Coaliţia de guvernare a decis, luni, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale şi economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro. Între măsurile agreate se numără şi acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toţi pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei. Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.
Pensii 2022. La începutul lunii, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va adoptat, luni, o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea voucherelor pentru persoanele defavorizate, astfel încât acestea să poată să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. Şeful Executivului a adăugat că trei milioane de persoane vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni, măsură fiind de aproximativ 3,1 miliarde lei, iar jumătate din această sumă este acoperită prin fonduri europene.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a explicat că valoarea unui tichet social este de 250 lei, iar şase categorii de persoane vulnerabile vor beneficia de această măsură. Prima categorie o constituie pensionarii cu venit net lunar sub 1.500 lei, numărul estimat al acestora este de 2,3 milioane. „Persoanele cu dizabilităţi cu venit net lunar sub 1.500 lei, numărul estimat al acestora 400.000. Familii cu cel puţin doi copii în întreţinere cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 lei, familii monoparentale cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 lei, familii care au drept la ajutor social, potrivit Legii privind ajutorul social şi persoanele fără adăpost”, a mai explicat Boloş.
Voucherele sociale de 250 de lei încep să se distribuie mai devreme cu o lună, pe 1 iunie 2022.
Be First to Comment