În mai va împlini 44 de ani, dar pare că timpul a stat în loc pentru Natalia Oreiro. Cea supranumită “Regina telenovelelor” are aceeași siluetă grațioasă și același chip luminos ca-n vremurile în care făcea furori în telenovele.
A intrat în casele românilor prin anii 2000, cu rolul băiețoasei Milagros din “Înger sălbatic”. Publicul a îndrăgit-o pe loc, iar compatrioții ei uruguayeni au numit-o “Regina telenovelelor”, actrița fiind considerată principala rivală a Thaliei.
Vezi această postare pe Instagram
Ani la rând, actrița din Uruguay a îmbinat telenovelele cu cariera muzicală, iar în 2008 a fost protagonista unor producții cinematografice. Apoi a intrat ușor într-un con de umbră și s-a dedicat vieții de familie.
Vezi această postare pe Instagram
Natalia Oreiro este căsătorită de 20 de ani cu Ricardo Mollo, solistul trupei Divididos, iar în 2012 a devenit mămică pentru prima oară. Actrița și cântărețul au împreună un băiețel, pe nume Merlin Atahualpa. După naștere, Natalia a povestit că a trăit o dramă și s-a confruntat cu depresia postnatală.
Îndrăgita actriță se mândrește cu fiul ei pe rețelele de socializare, acolo unde este urmărită de aproape un milion de fani. Tot acolo postează des imagini de la shooting-uri sau selfie-uri fără strop de machiaj. La 43 de ani, Natalia arată impecabil, iar internauții îi fac tot timpul complimente. Artista are o siluetă de invidiat și arată la fel de bine ca la 20 de ani.
Vezi această postare pe Instagram
În 2020, artista a revenit în centrul atenției după ce a fost cooptată în juriul de la „Uruguay Got Talent”. Natalia și-a creat și propria linie vestimentară și este ambasador UNICEF în Argentina și Uruguay.
Be First to Comment