Press "Enter" to skip to content

MApN: Proiect de ultimă oră pentru mobilizarea militarilor voluntari în România

Ministerul Apărării Naționale a pus în dezbatere un proiect prin care să se facă încadrarea voluntară în armată, pentru un stagiu limitat, a unei noi categorii de personal, precum și crearea unui cadru legal privind participarea la programul de pregătire militară și de bază a acestora.

Concret, este vorba despre femei și bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, cu domiciliu stabil în România, care nu au îndeplinit serviciul militar. Aceștia vor putea solicita Ministerului Apărării Naționale participarea pe bază de voluntariat la un program de pregătire militară de bază cu durata de până la 4 luni în calitate de militar voluntar în termen.

Este un proiect de lege pus chiar pe pagina de internet a Ministerului Apărării Naționale. Este o formă inițială pentru modificarea legii privind pregătirea populației pentru apărare. Asta înseamnă în caz de război, iar una dintre cele mai importante prevederi ale acestui proiect este tocmai adăugarea unei noi categorii de personal.

„Exista până acum acea categorie a militarilor voluntari. Acum se numesc militari voluntari în termen. Asta înseamnă că cei cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani femei sau bărbați cu domiciliul stabil în România, care nu au îndeplinit până acum serviciul militar activ sau un rezerv rezervă, vor putea să solicite Ministerului Apărării Naționale să participe, pe bază de voluntariat, la un astfel de program de pregătire militară.

Este un program care are o durată de până la 4 luni, iar la final vor primi această calitate de militari voluntari în termen pe toată durata acestor 4 luni și se va asigura cazare. Vor face aceste antrenamente alături de militari și vor beneficia și de o indemnizație lunară similară militarilor în termen cu gradul de soldat. La fel, la final vor avea o indemnizație reprezentând 3 câștiguri salariale medii brute în acest sens.

De asemenea, prevede acest proiect și își propune totodată, și stabilirea cadrului legal pentru efectuarea recrutării încorporării în situația reinstituirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen. Pentru prima dată vorbește din nou Ministerul Apărării Naționale de această reinstituire a serviciului militar obligatoriu. Tocmai, spun ei, pentru a elabora, pe timp de face un plan anual de recrutare-încorporare. Spun că este necesar pentru planificarea și fundamentare a documentelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale”, a explicat Corina Matlinschi, senior-editor Secția Eveniment.

Proiectul îşi propune, totodată, stabilirea cadrului legal privind efectuarea recrutării-încorporării, în situaţia reinstituirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, potrivit legii, respectiv pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu.

De asemenea, se abrogă prevederea privind obligativitatea prezentării cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor la centrul militar cu prilejul schimbării domiciliului, având în vedere că prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor se vor pune la dispoziţia structurilor Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii privind evidenţa recruţilor şi a rezerviştilor, informaţiile necesare pentru actualizarea bazelor de date proprii, inclusiv cele referitoare la schimbarea domiciliului.

Prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state şi, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara. Astfel, în funcţie de starea excepţională instituită sau declarată, de locul în care îşi au domiciliul, în România sau în străinătate, precum şi de prezenţa/absenţa temporară în/din ţară, aceştia se vor prezenta pe baza înştiinţării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul şi la termenul prevăzute de lege, anunţă MApN.

Alte prevederi din proiectul de lege includ reglementarea modului de păstrare a locului de muncă pe toată durata cât salariaţii participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sunt concentraţi/mobilizaţi, conform legii, sau îndeplinesc serviciul militar în declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, precum şi crearea cadrului legal prin care centrul militar poate chema de cel mult trei ori pe an cetăţenii încorporabili, recruţii şi rezerviştii pentru clarificarea situaţiei militare, precizează MApN.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page