Mama lui Adrian Mutu s-a stins din viață. Familia a confirmat decesul
Rodica Mutu, mama lui Adrian Mutu, a decedat la 71 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală cumplită, scrie Fanatik. Tratamentul pe care-l lua Rodica nu ar fi dat roade.
”Drum lin către îngeri, mama! Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit! Iubirea ta o voi purta în mine până la sfârșitul zilelor. Te voi iubi mereu, mama!”, a scris Laura, sora lui Adrian Mutu, pe rețelele social media.
În autobiografia ”Revenirea din Infern”, Adrian Mutu a scris despre mama sa, Rodica, dar și despre tatăl său, Spiridon, și a evidențiat faptul că cei doi s-au cunoscut la o fabrică din Pitești.
”Îmi aduc aminte perfect momentul în care am intrat în casă. Nu mai ştiu dacă plânsesem de ciudă, poate o făcusem în scara blocului, să nu mă vadă prietenii, dar am şi acum acea imagine în memorie: nu am salutat, nu m-am spălat pe mâini, ci am păşit direct în sufragerie şi am întrebat: „Mami, în ce an sunt născut eu, în 1978, nu?”, „Nu, în 1979!”, „Ba nu, trebuie să fie 1978, pentru că aşa au spus antrenorii de acolo, că-s buni doar cei născuţi atunci”, „Nu, mămică, 1979!”, „Nu e adevărat, o să le zic că sunt mai mare!”.
(…) Mama şi tata, Rodica şi Spiridon, Spirache, se cunoscuseră la fabrică, la Dacia. Seniorul glumea mai mereu, spunea că era din Călugăreasa, în Gorj, acolo unde „foamea şi-a rupt gâtu'”. Iubise matematica şi, deşi nu făcuse mult sport prin generală, era recunoscut drept un copil cu o condiţie fizică ieşită din comun. Jucase puţin fotbal, ca portar, la Gilortul Târgu Cărbuneşti.
Mama nu se lăsase mai prejos şi, când venise la Bucureşti, la un curs de perfecţionare, evoluase tot portar, la Carmen. Peste ani, când mă întâlneam cu venerabilul Traian Tomescu pe la emisiunile TV, îmi povestea că el avusese ideea unui campionat feminin, prin 1970, care, din păcate, durase numai trei ani, pentru că Elena Ceauşescu nu dorea să vadă mamele muncitoare drept eroine, în şorţ şi transpirate”, a scris Mutu în cartea sa, citat de dcsport.ro.
Adrian Mutu o antrenează în acest moment pe Neftchi Baku, în primul eșalon din Azerbaidjan. Tehnicianul a semnat cu azerii în iulie 2023 un contract valabil până la finele sezonului 2024/25.
Be First to Comment