Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a anunțat, miercuri, că ”este limpede” că profesorii vor intra în grevă generală de luni, 22 mai 2023.
Anunțul liderului sindical vine după negocierile eșuate de la Guvern, care au avut loc miercuri.
”Este limpede că de luni va fi grevă generală. Este voința oamenilor. Mandatul nostru este de a veni cu ceva concret. Am cerut astăzi, de exemplu, să se rezolve și problema inflației, adică să vină cu un act normativ care să acopere rata inflației. Acest lucru se putea face. Este posibil să mai avem o discuție cu premierul, luni. Mai este timp să găsească soluții, dar până atunci mesajul nostru este clar: grevă generală din 22 mai, orele 8:00.” – a spus Hăncescu într-o conferință de presă.
Peste 100.000 de cadre didactice, în grevă generală
Întrebat de jurnaliști câte cadre didactice vor opri lucrul, luni, 22 mai, Simion Hăncescu a spus că este vorba doar despre membrii de sindicat, respectiv 105.000.
”Din 145.000 de membri ai FSLI, sunt 105.000 care intră în grevă.” – a precizat el.
Miercuri, 17 mai, în toate școlile în care există membri de sindicat a avut loc o grevă de avertisment timp de două ore.
”Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare, în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate a Anexei 8, pentru toţi cei care sunt prinşi şi posibilitatea prinderii în Programul de guvernare a învăţământului ca prioritate naţională. Asta este ceea ce s-a lansat în urma discuţiei”, a spus și preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Marius Nistor, potrivit News.ro.
El a precizat: ”Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o, era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide. Şi, aşa cum i-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu, apare o mare problemă, cea legată de credibilitate”.
Nistor a mai spus că majoritatea colegilor lui vor să vadă lucruri concrete şi nu doar declaraţii, chiar dacă sunt făcute în şedinţă de Guvern sau în altă parte.
Be First to Comment