Pregătirile pentru cel mai important „DA” din viața unui cuplu sunt pe cale să devină ceva mai complicate. În Parlament urmează să se voteze un proiect de lege ce va aduce o schimbare importantă pentru românii care vor să se căsătorească.
Ce schimbare importantă îi așteaptă pe românii care vor să se căsătorească
Înainte de a se prezenta emoționați în fața stării civile, logodnicii trebuie să își facă, potrivit legii, o serie de analize medicale. Această etapă urmează să sufere unele modificări. Un proiect de lege este pregătit pentru a ajunge în curând la primul vot în Parlament, al senatorilor. Documentul prevede o schimbare importantă pentru românii care vor să se căsătorească.
Astfel, certificatele medicale prenupțiale vor conține mai multe teste decât până acum. Pe lângă cele de sifilis și tuberculoză (TBC), partenerii vor face și teste pentru depistarea hepatitei și pentru stabilirea grupei de sânge, potrivit Avocatnet.
Proiectul de lege ce fi trimis la vot senatorilor vizează, în esență, modificarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Numărul testelor necesare obținerii certificatului medical prenupțial, document obligatoriu pentru cei ce vor să se căsătorească și care atestă starea de sănătate a celor doi parteneri, va crește.
Pentru a obține documentul, logodnicii trebuie să prezinte rezultate testării pentru:
-virusul hepatitic B;
-virusul hepatitic C;
-grupul sanguin;
-factorul Rh;
-sif.ilis;
-TBC.
În cazul în care medicul de familie consideră este necesar, viitorii miri ar putea fi obligați să facă și alte investigații pentru a obține un certificat medical prenupțial.
Până la votul din Parlament, documentul se eliberează de medicul de familie în urma prezentării rezultatelor unor analize medicale de sânge, și anume pentru depistarea infecției cu HIV sau a sifilisului și a radiografiei pulmonare pentru diagnosticarea tuberculozei.
În primă fază, scopul proiectului de lege era să se elimine complat certificatul medical prenupțial din dosarul necesar pentru căsătorie, însă comisiile de specialitate din Senat au introdus un amendament prin care lista testelor este extinsă, de fapt.
Pentru a putea ajunge să fie pus în aplicare, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Senatul a votat o nouă inițiativă legislativă pentru studenții de la noi din țară
Senatul a adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, iniţiativa legislativă semnată de mai mulţi parlamentari USR prin care toţi studenţii vor avea acces egal şi gratuit la bibliotecile universitare şi bibliotecile central-universitare, arată un comunicat de presă al partidului.
„Gratuitatea în bibliotecile universitare a fost dorinţa miilor de studenţi din România care vor să înveţe, să avanseze şi aveau nevoie de un răspuns pozitiv. Ei sunt acei studenţi cărora mâine le vom cere să devină adulţi corecţi şi să ia decizii cumpănite. Progresul unor tineri pe care mâine îi vrem medici, avocaţi, politişti sau cu funcţii de conducere nu trebuie condiţionat financiar.
Faptul că acest proiect a devenit o lege este o mare victorie, dar simt şi o dezamăgire că o initiaţivă atât de utilă a pierdut aproape un an pe circuitul legislativ. Mă bucur că astăzi am dat o şansă egală la educaţie unor tineri care vor să facă diferenţa”, a afirmat Filip Havârneanu, deputat USR.
Be First to Comment