Este bine să ne spunem rugăcinea din pat? Săvârșim un păcat? Ce spune părintele Calistrat despre acest lucru? Mulți creștini vor să afle.
Se spune despre rugăciune că trebuie să facă parte din obiceiurile noastre cotidiene. În lipsa ei, lucrurile nu se vor întâmpla conform așteptărilor. Mulți credincioși se roagă din pat, dar oare cât de bine procedează?
Este bine să ne spunem rugăcinea din pat? Săvârșim un păcat? Ce spune părintele Calistrat
Seara este momentul când se roagă cei mai mulți oameni. Înainte de a adormi își rostesc dorințele sau mulțumirile față de Dumnezeu, doar că uneori sunt prea obosiți după muncă și nu mai au puterea de a sta în genunchi în fața icoanei și se roagă din pat.
De-a lungul timpului, s-a răspândit ideea că rugăciunea spusă din pat este un păcat și că nu va fi ascultată de Duhul Sfânt. Asta cu excepția celor bolnavi la pat, care nu se pot mișca sau care au trecut recent printr-o operație și nu au voie să facă efort.
Părintele Calistrat, unul dintre cei mai apreciați duhovnici ai vremurilor actuale, spune că nu este păcat să ne spunem rugăciunea din pat, de la marginea patului sau dacă stai pe scaun, în condițiile în care ești bolnav sau prea obosit.
”În rest, pentru vârstă, oboseală, boli cronice, boli patologice, boli acute… și dacă stai pe scăunel e primită rugăciunea, și dacă stai la marginea patului e primită rugăciunea, și dacă ești bolnav, poți să te rogi în pat”, a explicat părintele Calistrat pentru emisiunea online, BZI Live.
Părintele Calistrat a mai mărturisit în aceeași emisune că a văzut persoane care se rugau în timp ce se uitau la televizor. Nu recomandă, dar subliniază importanța dorinței de a ne ruga, să nu renunțăm la aceasta oricât de obosiți, bolnavi sau ocupați am fi.
”Eu vă spun că am văzut în viața mea culmea rugăciunii: era un fotbal la televizor, persoana respectivă stătea pe marginea patului, mânca semințe, se uita la televizor, mânca semințe, se uita la televizor și citea psaltirea.
Eu am început să râd și am zis: ‘Dar ce faci, cauți un verset pentru predica de duminică’? ‘Nu, vreau să fac două acatiste că am rămas în urmă cu pravila’. Îi zic: ‘Dă televizorul mai încet să te poți concentra!’ ‘Nu, că-s atent să văd cine dă gol’”, a mai detaliat părintele.
Rugăciunea scurtă pe care o putem rosti dimineața și seara
Părintele Calistrat ne amintește și să spunem rugăciunea inimii de șapte ori dimineața și de șapte ori seara. Este cea mai scurtă rugăciune și poate fi rostită chiar întreaga zi, de câte ori simțiți nevoia. ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.






Fii primul care comentează