Elwira Petre a înduioșat inimile internauților cu o imagine adorabilă din cadrul unei ședințe foto. Acesta s-a lăsat fotografiată cu fiica cea mică în brațe, iar pe fundal se văd Mihai Petre și Catinca, fiica cea mare a cuplului.
Mihai Petre și Elwira formează unul dintre cele mai frumoase și apreciate cupluri din showbiz-ul monden. Cei doi au impresionat publicul cu talentul lor remarcabil, dar și cu fairplay-ul de care au dat dovadă în competiția Asia Express.
Pe lângă cariera de succesc pe care o au, câștigătorii de pe Drumul Împăraților se mândresc cu două fiice minunate. Aceștia au vorbit de foarte multe ori în timpul emisiunii despre Catinca și Ariana, iar toate discuțiile despre ele au adus lacrimi în ochii concurenților.
Deși muncesc mult, cei doi nu ezită să petreacă cât mai mult timp cu minunțiile din viața lor. De curând, Elwira Petre a publicat pe contul oficial de Instagram o postare extrem de adorabilă din cadrul unei ședințe foto de familie, semn că vor să imortalizeze încă un moment extrem de frumos din viața fetițelor lor.
Elwira Petre și Mihai Petre, poză înduioșătoare alături de cele două fiice
Soția lui Mihai Petre a întors toate privirile din mediul online cu o postare înduioșătoare. Aceasta s-a lăsat fotografiată în timp ce își făcea un selfie și o ținea în brațe pe mezina familiei, Ariana. De asemenea, din fotografie nu au putut lipsi soțul ei și fiica cea mare, Catinca.
Internauții nu s-au putut abține și au înroșit butonul de like, poza de la shooting-ul foto fiind una adorabilă. Elwira Petre a adăugat și o descriere postării, care evidențiază stările celor două fetițe ale sale.
Vezi această postare pe Instagram
Postarea a strâns mai bine de 16 mii de like-uri și o mulțime de reacții pozitive, semn că micuțele soților Petre au impresionatcu frumusețea lor răpitoare. Un lucru este cert, fetițele au moștenit cele mai frumoase trăsături de la părinții lor, în mod special de la Elwira Petre.
„❤️❤️❤️o familie superbă!”, „Sunteți foarte frumoși! Sărbători binecuvântate!”, „Ești o superbitate!🙌❤️”, „Cât de dulci sunt minunățiile voastre♥️” sau „Câte o îmbrățișare pentru fiecare! 🤗🤗🤗🤗”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să transimtă complimente și cuvinte frumoase.
Be First to Comment