Press "Enter" to skip to content

Denisa Filcea, criticată pentru că a apărut cu un decolteu „îndrăzneț” pe Instagram. Cum le-a închis gura răutăcioșilor

Denisa Filcea (25 de ani) a răbufnit pe rețelele de socializare, după ce a fost criticată de internauți că a publicat o fotografie în care apare îmbrăcată într-o rochie „mult prea decoltată”.

Soția lui Flick, zis Domnul Rimă, este foarte activă în mediul online, unde postează des fel de fel de materiale foto și video pentru a-și ține prietenii virtuali la curent cu toate momentele importante din viața ei. Într-un dintre cele mai recente postări, Denisa a publicat o poză superbă de familie, împreună cu soțul ei și cu fetița lor, Eva Maria, stând într-un living elegant, lângă un pian.

Denisa Filcea, mesaj emoționant pentru fiica ei

„Sărbătorim 7 luni de când am primit de la Dumnezeu cel mai frumos Dar, pe Eva Maria și cea mai mare binecuvântare, aceea de a fi părinți. La mulți ani, fericire în trup de om! Draga mea fetiță ești o minune și sunt extrem de mândră de tine!” – a scris Denisa în dreptul fotografiei.

Poza a adunat peste 13 mii de aprecieri din partea celor care îi urmăresc activitatea în mediul online. Și a strâns și o mulțime de comentarii frumoase, cu urări de bine. Însă au existat și reacții negative la adresa pozei.

Unii internauți au criticat rochia purtată de Denisa în poza respectivă, acuzând că este mult prea decoltată.

Fotografia de familie, criticată de unele persoane

„De ce nu la bustul gol? Că tot ești îndrăzneață!„

„Draga Denisa, Îmi place tare mult de tine… ești o adevărată lady. Și ai o familie minunata astăzi. Uitându-mă la poza asta, primul gând care mi-a venit a fost: „decolteul nu i se potrivește”.  Nu vreau să fac critică ieftină, departe de mine acest gând, dar ceea ce văd nu ce potrivește cu imaginea pe care o am despre tine. Cred că sânii acoperiți pe jumătate arătau mai frumos decât așa, de parcă ar da să iasă din rochie. Doar o părere, care oricum nu schimbă nimic. Sunteți minunați. Poza de familie, per total, e superbă.„

„O rochiță mai decentă?” – i-au scris unii internauți.

Denisa Filcea, răspuns tranșant adresat celor care o critică

Așa cum era de așteptat, soția lui Flick nu a rămas indiferentă la mesajele celor care i-au spus că este mult prea îndrăzneață în poză. Ea le-a transmis celor care o critică un mesaj în care spune că nu este nimic vulgar sau indecent într-o fotografie de familie.  

„Către femeile (și bărbații) care s-au simțit sau se vor simți ofensate de această fotografie: Știm că în esență nu neapărat sânii, goliciunea sau senzualitatea vă deranjează, ci mai degrabă curajul. Curajul și încrederea.

Și nu este vorba doar de fotografia mea. Mă refer la faptul că văd deseori reacții și critici la adresa femeilor care au curajul să fie și să se expună așa cum vor ele. Sunt criticate femeile mai plinuțe care au curajul să poarte ceva mulat, sunt criticate femeile slabe care au curajul să poarte pantaloni scurți, sunt criticate femeile cu sânii mari care au curajul să expună un decolteu….

Nu este vorba despre vulgaritate. (O femeie care zâmbește cu un copil în brațe, lângă un bărbat fericit, nu are cum să transmită vulgaritate)

Este vorba despre ceea ce vă lipsește vouă și face să iasă din voi răutatea. – a scris ea pe pagina sa de Instagram.

Denisa Filcea mai precizat că persoanele care o critică nu fac altceva decât să-și dea în vileag frustrările și nemulțumirle legate de propriile lor persoane.

„Sunt conștientă că sunt persoane care nu mă plac și este perfect normal. Dar când simți nevoia să lași un comentariu (sau mai multe) într-un mod răutăcios, ceea ce încerci sa faci este să îl tragi pe om mai jos … pentru că doar asta știi să faci atunci când te doare (sau te frustrează, sau te simți atacat).

Pentru că dacă e vorba doar de ceva ce nu-ți place vizual, doar treci mai departe. Nu simți nevoia să te descarci. Dar când te doare… atunci, simți nevoia sa ataci.” – a încheiat influencerița.

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page