Designerul Dana Budeanu, un aprig contestatar al măsurilor luate în pandemie şi al vaccinării anti-COVID, a comentat de pe plajă ultimele zvonuri privind iminenţa unui val 6 al pandemiei, care ar urma să ajungă în România spre finalul lunii august.
Ceea ce începuse ca un svon sau ca declaraţii izolate ale unor medici a căpătat greutate odată ce ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a susţinut aceeaşi teorie într-un discurs public. Deşi din ce în ce mai multe voci din domeniul medical, inclusiv ministrul Rafila, susţin această teză, Dana Budeanu le transmite românilor să nu le fie frică, deaorece totul este doar o încercare a factorilor de decizie să mai câştige nişte bani din vanzarea de materiale profilactice, teste şi vaccinuri.
Conform ministrului Rafila, România are în acest moment aproximativ 8 milioane de doze de vaccin pe stoc, urmând ca alte 17 milioane să ne fie livrate în acest an şi anul viitor, în condiţiile în care numărul persoanelor care se vaccinează a devenit aproape zero. În aceste condiţii, o posibilă recidivă a pandemiei, manifestată printr-un aşa-numit „val 6”, ar putea reprezenta baza pentru revigorarea campaniei de vaccinare, astfel încât stocurile să scadă.
„Nu vine niciun val șase. Știrile pe care le citiți, și care sunt valabile peste tot în lume, adică nu vă imaginați că și aici la bogați se vorbește, dar ca la bogați, doar se vorbește despre asta. S-a făcut foarte mult cașcaval în ultimii doi ani jumate, voi știți asta de la mine, din prima zi. Vreau doar să vă liniștiți, că dacă anunță 10.000 de cazuri pe zi, o sută de mii de cazuri pe zi, cum s-a început și la noi, înseamnă zero, nu înseamnă nimic, trebuie să vândă iar măști și teste.
Așa e și aici, așa e peste tot, o să încerce cu o măscuță – două, voi probabil iar o să haliți. Că mă întrebați de ce nu mai fac verdicte. Le-am făcut doi ani, pentru cine să fac, le-am făcut ca să vă apărați. Poate urmează anticipatele și o să începem verdictele. O să încerce cu măscuțe și testuțe, le haliți, bine, nu le haliți. Nu se întâmplă nimic, nu vă bagă la ATI. Haideți, domnule Rafila, să le spuneți că așa au zis șefii la lume au zis să vă băgăm mască când intrați la metrou.”, a declarat Dana Budeanu.
Be First to Comment