Press "Enter" to skip to content

Cutremur de 6,3 grade! Unde a avut loc seismul

Un cutremur puternic, de peste 6,3 grade, a avut loc în zona Pacificului, conform autorităților, care au declarat că, până în acest moment, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale semnificative.

Un cutremur de magnitudinea 6,3 a avut loc în Oceanul Pacific, în largul Panama, potrivit Institutului american de geofizică USGS, iar Protecţia Civilă panameză nu a semnalat nicio victimă imediat, relatează AFP.

Seismul, care a fost localizat la aproximativ 80 de kilometri de coasta panameză, la 13 kilometri adâncime, potrivit USGS, a fost resimţit în mare parte din ţară, inclusiv în capitală, Ciudad de Panama, situată la aproximatriv 350 de kilometri de epicentru.

Protecţia Civilă panameză (Sinaproc) a anunţat o magnitudine de 6,7 a cutremurului, care a avut loc marţi, la ora locală 17.18 (23.18, ora României)

Cutremurul nu a provocat un tsunami, a anunţat Centrul de Alertă de Tsunami la Pacific, cu sediul la Honolulu, în statul american Hawaii.

”Nicio pagubă nu s-a semnalat în urma cutremurului”, anunţă Sinaproc într-un mesaj postat pe Twitter.

”Centru Naţional de Operaţiuni de Urgenţă îşi continuă obsevarea şi supravegherea”, anunţă Protecţia Civilă panameză.

Cutremur puternic de 6,2 grade în Filipine

Un cutremur foarte puternic a avut loc de curând în Nord-Estul Filipinelor, conform informațiilor furnizate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean.

Un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs marţi, 4 aprilie, în largul coastelor municipalităţii Viga din Filipine, a anunţat EMSC (Centrul Seismologic Euro-Mediteranean).

Cutremurul a avut epicentrul la aproximativ 120 de kilometri est de Viga (provincia Catanduanes), în nord-estul Filipine, la o adâncime de 22 de kilometri, potrivit EMSC.

Cutremurele sunt frecvente în Filipine, ţară aflată pe aşa-numitul „Cerc de Foc al Pacificului”, o zonă cu o intensă activitate seismică şi vulcanică.

Luni, 3 aprilie, a avut loc un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter în regiunea insulei Nias din provincia Sumatra de Nord din Indonezia, a anunțat Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

Potrivit EMSC, seismul s-a produs la o adâncime de 95 de kilometri.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page