Press "Enter" to skip to content

Cum scapi de micoza unghiei în mod natural și rapid

Sărurile amare sunt folosite de sute de ani, pentru că au numeroase beneficii pentru organism. Se mai numesc și săruri Epsom (datorită locului de proveniență, Epsom, Marea Britanie), iar noi îți propunem câteva moduri neașteptate în care să folosești aceste săruri:

Tratează constipația

Sarea amară este un laxativ natural, așa că este eficientă în tratarea constipației. Amestecă o linguriță de sare Epsom într-un pahar înalt de apă și apoi bea. După nume va avea un gust extrem de amar, însă funcționează.

Tratează durerile musculare

Sărurile amare nu doar te relaxează, ci în același timp poți să și tratezi durerile musculare, datorită magneziului pe care îl conțin. Iată cum să îți pregătești singură o baie chiar în seara aceasta: la o cadă cu apă caldă adaugă 2 cești de săruri. Poți adăuga și câteva picături de ulei esențial de lavandă. Stai cel puțin un sfert de oră în apa caldă, apoi clătește-te cu apă. Atenție, cât timp stai în cadă, nu folosi săpun sau gel de duș, pentru că poate interacționa cu sarea.

Reduce inflamația ciupiturilor de insecte cu sarea amară

Amestecă două linguri de sare Epsom cu o ceașcă de apă, apoi pune-ți comprese cu soluția rezultată. Inflamația va scădea imediat, iar mâncărimile vor dispărea.

Exfoliază pielea

Fă o pastă omogenă amestecând ulei de măsline și sare amară, apoi folosește-o pentru a-ți exfolia pielea. Atenție, mișcările trebuie să fie circulare și delicate.

Curăță porii, îndepărtează punctele negre

Amestecă o linguriță de sare amară cu 3 picături de iod în jumătate de ceașcă de apă clocotită. Amestecă până ce se dizolvă sarea complet, lasă să se răcească, apoi curăță-ți tenul cu ajutorul dischetelor demachiante.

Cristale de balsam de rufe

Amesteca o ceașcă de săruri amare și câteva picături de ulei esențial ca să îți faci propriile cristale de balsam de rufe. Folosește o jumătate de ceașcă la o mașină de spălat plină – adaugă sărurile la începutul spălării.

Tratează micoza unghiei cu săruri amare

Ca să poți trata eficient micoza unghiei, trebuie să îți ții picioarele – sau mâinile, după caz – în apă cu săruri amare de cel puțin două ori pe zi, timp de 20 de minute. Ideal ar fi să faci acest lucru de trei ori pe zi, însă în lipsa timpului și de două ori este de ajuns. Repetă procesul până ce micoza dispare complet.

Îndepărtează sebumul din păr

La jumătate de ceașcă de șampon, adaugă nouă lingurițe de săruri amare, apoi fă-ți o mască de păr. Stai cu amestecul pe cap timp de 5 minute, masează delicat, apoi clătește.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page