Press "Enter" to skip to content

CE SALARIU ARE UN POLIȚIST LA RUTIERĂ! CÂT CÂȘTIGĂ LUNAR

Persoanele care doresc să facă parte din Poliția Rutieră trebuie să promoveze examenul de Bacalaureat și, apoi, să se înscrie la Școala de Poliție Câmpina sau la Academia de Poliție București. Candidații trebuie să se pregătească temeinic pentru probele de admitere! După ce studiile sunt finalizate, fiecare polițist va fi direcționat către un Inspectorat Județean de Poliție. Ce salariu are un polițist la Rutieră?

După ce studenții au absolvit Școala de Poliție Câmpina (2 ani, absolvire cu grad de subofițer) sau Academia de Poliție București (3 ani, absolvire cu grad de ofițer), aceștia vor fi direcționați către un Inspectorat Județean de Poliție.

Există reguli și condiții clare pentru cei care doresc să urmeze o astfel de carieră, și anume: să aibă cetățenie română și domiciliul în România, să aibă dimploma de Bacalaureat, să nu fi fost exmatriculat pentru abateri disciplinare, să fie apt medical și psihic și să nu aibă antecedente penale.

Ce salariu are un polițist la Rutieră

Polițistul de la Rutieră are o mulțime de obligații de îndeplinit. De exemplu, dirijează circulația vehiculelor și a pietonilor prin folosirea exclusivă a semnalelor regulamentare și cu ajutorul fluierului; trebuie să fie vizibil și să comunice mereu cu participanții la trafic și să acorde asistență cetățenilor care se află în dificultate. De asemenea, în momentul în care efectuează un control, trebuie să se deplaseze până în dreptul ușii conducătorului auto și să solicite documentele pentru control, să îi comunice acestuia motivul opririi, abaterea comisă și sancțiunea prevăzută de lege. Totodată, fișa postului include mult mai multe obligații pe care le are de respectat temeinic.

De exemplu, un agent de poliție debutant poate avea, lunar, în jur de 4000 de lei Salariu de bază este de 3161 de lei. Pe de altă parte, un ofițer de poliție debutant poate încasa lunar 3385 de lei, fără să fie incluse weekend-urile și turele de noapte. De asemenea, un șef adjunct de poliție încasează peste 3773 de lei, lunar, arată promotor.ro.

Un polițist la Rutieră poate avea în jur de 1000 de euro lunar – intră și norma de echipament (268 lei). Norma de hrană este de 1054 de lei. Pentru sport și condiții grele și toxicitate se adaugă 268 de lei, iar sportul de risc și solicitare neuropsihică este de 282 de lei.

Pentru chirie, suma este de 326 de lei. În zilele de weeend lucrate și pentru turele de noapte, aceștia primesc bani în plus.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page