Celebra clarvăzătoare, Carmen Harra, a făcut predicții pentru anul 2023. Prezicătoarea spune că, începând cu prima zi a anului viitor, vor începe și problemele. Mai exact, oamenii vor decide să iasă în stradă, într-un număr foarte mare, pentru a protesta, și asta pentru că situația economică se va deteriora. De asemenea recesiunea și rata în continuă creștere a inflației va stârni furia poporului.
- Carmen Harra, predicții pentru anul 2023
- Celebra clarvăzătoare spune ce se va înâmpla cu omenirea
Pentru începutul anului 2023, Carmen Harra a venit cu o serie nouă de predicții. Potrivit spuselor ei, nu vor veni deloc vremuri bune pentru omenire. Vom trăi o adevărată criză economică, iar oamenii vor ajunge să iasă în stradă, să protesteze, pentru a se face auziți.
Carmen Harra, predicții pentru anul 2023
Deși toată lumea se așteaptă ca această perioadă în care toate prețurile cresc, să se sfârșească tot mai repede, se pare că, nici anul viitor, lucrurile nu se vor regla, din acest punct de vedere. Mai mult, potrivit spuselor celebrie clarvăzătoare, Carmen Harra, criza se va adânci mai mult, până în punctul în care populația se va revolta și va ieși în stradă.
„Vin proteste uriașe în România! Românul întotdeauna s-a exprimat, dar oamenii pe toată planeta sunt într-o stare din asta de protest general. Pentru că ce se întâmplă la ora actuală… Negăm această inflație care este vizibilă, negăm că suntem într-o stare de recesiune, de un dezastru material.”, a spus Carmen Harra în cadrul unei emisiuni.
Celebra prezicătoare spune că nu va avea loc doar o singură manifestare, ci mai multe. De asemenea, spune ea, toate clasele sociale vor fi afectate de această criză.
”Toate lucrurile astea nu le discută nimeni, nu le pune în perspectivă, ba dimpotrivă se spune că nu avem nici recesiune, nici inflație, că toate sunt perfecte. Dar omul de rând, și omul de rând e majoritatea pe planeta asta, nu mai are modalități de supraviețuire”, a spus Carmen Hara, într-o intervenție televizată.”, a mai adăugat prezicătoarea.
Carmen Harra, previziuni sumbre pentru România
Potrivit spuselor clarvăzătoarei Carmen Harra, luna noiembrie e posibil să vină cu probleme pentru România.
„Văd în luna noiembrie că se va întâmpla ceva puternic în România, pentru că românul este tare săturat. Văd o revenire la proteste, pentru că întotdeauna intervenția divinității își spune cuvântul și ceva o să se întâmple care ne ajută să ne eliberăm de aceste personaje care, de fapt, trebuiau să plece de multă vreme.” a spus Carmen Harra, pe contul său de socializare.
Be First to Comment