Press "Enter" to skip to content

Carla’s Dreams, prins FĂRĂ mască. Cine este, de fapt, artistul care face furori în România

Cine este Carla’s Dreams. De mai bine de 9 ani, trupa din Republica Moldova reușește să surprindă atât prin piesele sale, cât și prin look. A devenit un adevărat fenomen.

Proiectul muzical inedit a luat naștere în 2012, în Republica Moldova. Puțini știu că numele trupei vine de la Karla, un personaj masculin din romanele autorului britanic de romane de spionaj John le Carré. Acesta este un acronim, ceea ce înseamnă că la finalul proiectului am putea afla cine se ascunde, de fapt, în spatele măștii.

Atât vocalistul formației, cât și ceilalți membri ai echipei, își ascund identitatea prin machiaj strident. Poartă mai mereu hanorace negre și au mănuși în mâini, reușind astfel să-și păstreze misterul. Solistul trupei a recunoscut că ideea nu i-a aparținut, ci s-a inspirat de la alți artiști. El a mai spus că masca îl ajută și să fie mai deschis.

„Aş vrea să pot spune că a fost o strategie care ne-a făcut să ajungem aici. Asta ar însemna că suntem foarte inteligenţi. Noi facem muzică de mai mult timp, dar nu voiam să intrăm în ceea ce se cheamă showbiz. A fost simplu: într-o seară am zis: hai să postăm pe internet. Am făcut-o. Fără mari aşteptări. Cunoscuţii noştri au trimis piesele mai departe, iar cei interesaţi au făcut şi ei asta. Şi-apoi totul a devenit dinamic: am început să primim feedback, am făcut pagina de Facebook, a început să crească canalul nostru de pe YouTube“, spunea vocea Carlei tot pentru „Adevărul“.

Popularitatea trupei a depășit granițele Republicii Moldova. S-a lansat în România în 2013, alături de Inna, cu piesa „P.O.H.U.I.“, ca mai apoi să cânte cu Loredana „Lumea mea“, iar anul acesta cu Delia, lansând piesele, „Cum ne noi“ şi „Da, mamă“. A ajuns rapid să fie una dintre cele mai populare trupe de la noi.

“Sergiu” este vocea trupei și tot el se ocupă de compoziție și producție. Cam atât știu oamenii despre solistul trupei Carla’s Dreams. Identatea lui a fost subiect de interes încă de la înființarea grupului.

În 2012, în cadrul emisiunii Paparazzi de la Jurnal TV s-a lansat ipoteza că solistul ar fi Andrei Țăruș, cunoscut anterior ca solistul și compozitorul trupei In Quadro. El a negat însă zvonurile într-un interviu pentru Libertatea, recunoscând totuși că există un Andrei care a colaborar cu trupa Carla’s Dreams. De atunci, el a fost fotografiat în mai multe ipostaze, ce par totuși să întărească această ipoteză.

Talentul și popularitatea l-a propulsat și mai mult pe vocalistul trupei, care a ajuns în ipostaza de jurat în multe emisiuni de divertisment. A făcut parte din juriul emisiunii “X Factor”, în anul 2018, când concurenta sa, Olga Verbițchi, a câștigat marele premiu.

A fost absent o perioadă din peisajul mediatic, însă acum a acceptat o nouă provocare, la un alt post de televiziune. Carla’s Dreams este unul dintre cei 4 jurați de la “Superstar România”, de la PRO TV. Alături de Smiley, Marius Moga și Raluka, el speră să găească noul star al țării.

„Acest format este o provocare pentru mine. Din păcate, nu mă cunosc foarte bine cu cei din juriu, suntem din același domeniu, nu suntem amici sau cunoscuți”, a declarat Carlas Dreams pentru Click.ro.

„În ultimul an nu am făcut muzică, mă bucur că am făcut pauză. Nu am zis DA din prima atunci când am primit propunerea din partea PRO TV, pentru că nu eram sigur că vreau să fac acest proiect. Apoi m-au convins și iată-mă aici”, a mai adăugat artistul.

Trupa combină mai multe genuri muzicale, dintre care cele mai recunoscute sunt hip hop, rock și pop. Prima piesă produsă de Carla’s Dreams a fost Da-te-n c$%£ m@-tii, un cântec „underground” cu conținut obscen.

De când s-au lansat, membrii trupei Carla’s Dreams au fost vânați pentru faptul că nimeni nu i-a văzut vreodată la față. Conceptul lor a fost încă de la început să poarte măști, astfel că oamenii să nu-i recunoască pe stradă. Cu toate acestea, este greu să te mai ascunzi când ai un succes formidabil și sunt milioane de fani care doresc să știe mai multe despre tine.

În aparitiile publice, vocalistul formației, pentru a-și ascunde identitatea, poartă un hanorac cu glugă și ochelari de soare, iar fața îi este mascată. De curând, toți membrii au fost fotografiați în Moscova, fără mască, și astfel s-a aflat identitatea lor. Potrivit presei din Rusia, membrii trupei au fost cazați în două hoteluri, iar solistul a stat separat de colegii săi, scrie newscaffe.ro

Mai mult, solistul formației este Andrei Tarus. Acesta s-a nascut pe 25 octombrie 1984 în orașul Slobozia din Republica Moldova și a absolvit Facultatea de Drept Public din Chișinău. Înainte să facă parte din trupa Carla’s Dreams, Andrei Tarus a fost membru al trupei Quanto.

Chitaristul trupei este Emanuel Masson si a colaborat cu artiști de renume printre care Inna și Stefan Stan. Locuiește în București și a absolvit facultatea ASE.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page