Press "Enter" to skip to content

Care a fost ultima dorinta a Reginei Elisabeta

După moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fiul său, Charles al III-lea a preluat locul pe tronul britanic, devenind rege. Camilla, soția sa, urmează să primească titlul de regină consoartă, după dorința Elisabetei a II-a.

Ce titlu va primi Camilla după încoronarea lui Charles al III-lea

După decesul Reginei Elisabeta a II-a, fiul său cel mare, Charles al III-lea a preluat rolul de monarh al Marii Britanii. Camilla Parker Bowles, soția lui Charles, va primi titlul de „regina consoartă”, așa cum și-a dorit regina.

Suverana și-a exprimat dorința ca soția lui Charles al III-lea să devină regină consoartă în ajunul Jubileului său de platină, care a marcat 70 de ani de domnie.

 „Când, la plinătatea vremii, fiul meu Charles va deveni rege, știu că îi veți oferi lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ați oferit mie; și dorința mea sinceră este ca, când va sosi timpul, Camilla să fie cunoscută în calitate de Regina Consoartă în timp ce își continuă propriul serviciu loial”, a scris Regina Elisabeta la acel moment, potrivit a1.ro.

Astfel, Camilla Parker Bowles, denumită odinioară „Rottweiler” și urâtă de întreaga populație a Marii Britanii după ce a ruinat căsnicia prințului Charles cu prințesa Diana va deveni regina consoartă.

După ce prima soție a lui Charles, prințesa Diana, a decedat la doar 36 de ani într-un accident cumplit de mașină în 1997, Camilla, inițial amanta prințului Charles, a devenit cea mai urâtă femeie din Marea Britanie.

Care e diferența între titlul de ”Regină” și cel de ”Regină consoartă”

Diferența dintre cele două titluri este că cel de „Regină” se referă în mod normal la monarhul domnitor, în timp ce titlul de „Regină Consoartă” este titlul oficial destinat soției monarhului. Astfel, Camilla fiind căsătorită cu Regele Charles al III-lea, devine automat „Regina Consoartă”.

O regulă asemănătoare se aplică și în cazul soțului unei regine, căruia nu i se dă titlul de „rege”. Spre exemplu, Prințul Philip nu a primit niciodată titlul de „rege”, chiar dacă s-a căsătorit cu Regina Marii Britanii.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page