Press "Enter" to skip to content

ULTIMA ORA! Oana Lis era să rămână fără 5.000 de euro. Capcana în care poate pica orice român: „Mi-a zis că e de la bancă!”

Oana Lis a evitat în ultimul moment o capcană care ar fi putut să o lase fără 5.000 de euro. Soția lui Viorel Lis a povestit cum a fost abordată și ce i-a dat de bănuit că s-ar putea transforma în victima unei escocherii.

Oana Lis era să rămână fără 5.000 de euro. Vedeta a dezvăluit că a fost abordată în mediul online de un domn care a copleșit-o cu complimente şi care scria „într-o limbă română stricată”.

Acesta, care s-a prezentat ca fiind directorul general al unei bănci în India și că ar fi primit o avere impresionantă ca moștenire din partea unei rude care a decedat, i-a spus că își dorește să vină în România pentru a o cunoaște.

Oana Lis era să rămână fără 5.000 de euro

Bărbatul i-a cerut Oanei Lis suma de 5.000 de euro pentru a putea intra în posesia moștenirii și pentru a pregăti actele aferente, iar mai apoi i-a promis acesteia că vor împărți suma de 2 milioane de euro.

Așa cum era de așteptat, Oana Lis s-a prins imediat că la mijloc este vorba de o escrocherie, astfel că a încheiat orice cale de comunicare cu bărbatul care voia să o lase fără bani. „Există foarte multă fraudă online și noi femeile trebuie să fim atente. Am văzut și cazuri de femei care au fost păcălite. Oricum i se poate întâmpla. Îmi spunea ce frumoasă sunt și că vrea să vină în România.(…) mulți cred despre mine că sunt o proastă și ei deștepți.

Deci este o glumă. Nu o luăm mot-a-mot. Nu consider că sunt la vârsta și destul de urâtă încât să trebuiască să dau bani la bărbați.

Când voi avea 60 de ani nu exclud posibilitatea de a avea unul tânăr și de a-l întreține. Dar deocamdată nu sunt în acel punct”, a spus Oana Lis pentru Antena Stars. scrie romaniatv

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *