Press "Enter" to skip to content

ULTIMA ORĂ! ADRIANA BAHMUȚEANU A AJUNS PE MASA DE OPERAȚIE. CE S-A ÎNTÂMPLAT CU JURNALISTA

După campania electorală în lupta pentru primăria Sectorului 1, Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație. Se pare că jurnalista ar avea probleme mai vechi pe care a ținut să le trateze acum.

Adriana Bahmuțeanu are problem cu varicele, iar simptomele s-au agravat din cauza efortului pe care l-a susținut în timpul campaniei.

”În campanie am mers câte 20 de kilometri pe zi, 10 dimineața și 10 seara. Nu am vrut să fac campanie electorală din mașină, am preferat să merg între oameni, pentru că asta cred că trebuie să facă orice politician. Însă lucrul ăsta m-a costat scump. Picioarele s-au umflat, am dureri mari, așa că a trebuit să mă programez pentru operație”, a declarat Adriana Bahmuțeanu în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.

În urmă cu puțin timp, brunet a avut parte o intervenție chirurgicală la unul dintre cele mai bune spitale din București.

”Ar fi trebuit să mă operez de mai multă vreme, însă mi-a fost frică. Data trecută am venit împreună cu Mihai Mitoșeru și a ajuns el să fie operat în locul meu, pentru că medicii și-au dat seama că situația la el e mult mai gravă.

Acum a venit și rândul meu, din păcate”, a mai declarat Adriana Bahmuțeanu. scrie cancan.ro

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *