Press "Enter" to skip to content

Tragedie pe șosea. Român campion în Danemarca, mort după un accident de motocicletă

Tragedie pe o șosea din județul Iași, după ce un român cu medalii importante în Danemarca, și-a pierdut viața în urma unui grav accident de motocicletă.

Simion Zafiu, campion la karate Goju-Ryu, angajat la o companiei IT daneză, se afla în aceste zile în România.

Marți, în timp ce se deplasa prin localitatea Miroslovești, a pierdut controlul motocicletei și a intrat din plin într-o basculantă.

Un român campion în Danemarca a murit după un accident de motocicletă
În vârstă de 33 de ani, Simion Zafiu ar fi murit din cauza vitezei excesive, scrie Bzi. Primele informații indică faptul că tânărul motociclist ar fi pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism, care circula regulamentar. În urma impactului extrem de violent, sportivul a murit pe loc.

Accidentul tragic a avut loc pe drumul E 85, în localitatea Mirosloveşti din județul Iași. La scurt timp după impact, la fața locului au ajuns mai multe forțe de la poliție și ambulanță, însă medicii nu au mai putut face nimic.

Zafiu era un cunoscut sportiv în România, dar și în Danemarca, acolo unde, în martie 2014 a devenit campion al regiunii Copenhaga la karate. Tot în acel an, două luni ai târziu, acesta își trecea în palmares titlul de Campion Naționala al Danemarcei.

Simion Zafiu, iubit și în grupurile de motocicliști
Prietenii sportivului din grupul Bikers for Humanity Romania au transmis un mesaj de condoleanțe după pierderea lui ”Simi”.

”Astăzi l-am pierdut pe SIMI! E atât de nedreaptă viața. Suntem în stare de șoc! Un om atât de bun și frumos, întotdeauna cu zâmbetul pe buze și un uriaș apetit de a face bine semenilor lui. Simion Zafiu, nu s-au inventat cuvinte care să exprime regretul nostru”.

Simion Zafiu lucra de șapte ani în Danemarca, acolo unde, pe lângă pasiunea sa, karatele era programator. În același timp, acesta urma și cursurile de Master și Tehnologie la Universitatea de IT din Copenhaga. scrie fanatik.ro

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *