Categories: Fără categorie

ȘOC TOTAL LA GRANIȚA CU ROMÂNIA! Anunțul venit ÎN MIEZ DE NOAPTE

Un înalt oficial al Departamentului de Stat din Statele Unite a confirmat că s-a luat această decizie pentru siguranța cetățenilor americani și nu reprezintă o diminuare a sprijinului față de Ucraina.

Acesta a punctat că gradul de risc este ridicat în această țară și o invazie a Rusiei poate avea loc în orice moment.

Departamentul de Stat a dispus ca familiile angajaţilor de la Ambasada SUA la Kiev să părăsească Ucraina, a anunţat un înalt oficial al Departamentului. De asemenea, şi cetăţenilor americani aflaţi în Ucraina li s-a transmis să ia în calcul plecarea.

„Am autorizat plecarea unora dintre angajaţii de la Ambasada din Kiev şi am dispus ca toţi membrii familiilor angajaţilor să plece”, a declarat într-un briefing de presă, un înalt oficial al Departamentului de Stat.

Grad de risc ridicat în Ucraina

De asemenea, gradul de risc pentru călătoriile în Ucraina este 4 din cauza „ameninţării crescute privind o acţiune militară rusească”. Gradul de risc era oricum la nivelul 4 – Nu călătoriţi, din cauza COVID-19, a adăugat el.

Conform oficialului, aceste decizii au fost luate ca urmare a numeroaselor avertismente privind eforturile continue ale Rusiei de a destabiliza ţara şi de a submina securitatea cetăţenilor ucraineni şi a celor care au rezidenţă sau vizitează Ucraina.

„Nu avem prioritate mai mare decât siguranţa şi securitatea cetăţenilor americani şi aceasta include şi personalul Guvernului american şi familiile acestuia”, a precizat el.

„De ce am luat această decizie? Considerăm că o invazie rusească este iminentă? Aşa cum a declarat preşedintele Biden, o acţiune militară a Rusiei poate avea loc în orice moment”, a adăugat oficialul.

Americanilor le-a fost recomandat să părăsească țara

El a recomandat ca cetăţenii americani aflaţi în prezent în Ucraina să părăsească ţara cu mijloace proprii sau cu zboruri comerciale.

„Continuăm să urmăm calea democraţiei. Dar dacă Rusia optează pentru escaladarea situaţiei, atunci condiţiile de securitate, în special de-a lungul graniţelor Ucrainei, în Crimeea ocupată de Rusia şi în estul Ucrainei controlat de Rusia, sunt imprevizibile şi se pot deteriora rapid. Luăm aceste măsuri din cauza acţiunilor agresive ale Rusiei faţă de Ucraina”, a precizat oficialul.

Totodată, el a subliniat că măsurile au fost luate pentru siguranţa cetăţenilor americani, ceea ce nu înseamnă o diminuare a sprijinului pentru Ucraina.

Ambasada SUA la Kiev continuă să funcţioneze şi însărcinatul cu afaceri Kristina Kvien, rămâne la post.

admin13

Recent Posts

Șoc în lumea mondena: Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, și-a pus capăt zilelor!

O veste cutremurătoare a zguduit România în aceste zile. Mădălina Apostol, partenera milionarului Nick Rădoi,…

4 săptămâni ago

Ea este amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia doar ce obținuse un ordin de protecție

S-a aflat cine este amanta generalului Dorin Ioniță, iar detaliile din spatele tragediei sunt de-a…

o lună ago

BREAKING! Claudiu Năsui a fost numit…

Deputatul USR Claudiu Năsui a anunțat că va prelua portofoliul de ministru al Economiei în…

2 luni ago

A murit Moș Crăciun al Romaniei!

Cornel Bubui, orădeanul cunoscut de numeroși copii drept Moș Crăciu, a murit la vârsta de…

2 luni ago

Doamne, ce nenorocire! Ei au murit în…Vezi mai mult

Zeci de persoane au participat la ceremonia de priveghi, pentru a-și lua rămas-bun de la…

2 luni ago

VIDEO Momentul ȘOC în care o gravidă își prinde soțul cu amanta la plajă: „Trebuie să nasc și…

Un clip în care o femeie însărcinată în nouă luni ajunge pe plaja unde soțul…

3 luni ago