Press "Enter" to skip to content

Prognoza meteo pentru iulie. Vreme călduroasă, caniculară în vest, dar şi ploi

Meteorologii ANM au anunţat estimările meteorologice pentru intervalul 5 iulie – 2 august 2021. Se anunţă vremea călduroasă, chiar caniculară în vestul ţării, dar şi ploi.

Prognoza meteo pentru iulie. Luna iulie este cea mai călduroasă lună a anului, temperatura aerului fiind mai mare faţă de iunie, în timp ce gradul de instabilitate este mai redus în majoritatea zonelor ţării, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Specialiştii ANM susţin că, în luna iulie, asupra părţii de sud-est a Europei acţionează, relativ frecvent, dorsala anticiclonului Azoric, talvegul zonei depresionare din sud-vestul Asiei şi, uneori, dorsala anticiclonului Nord-African. „Ca o conscienţă directă a acestor modificări în distribuţia circulaţiei aerului deasupra ţării noastre, valorile medii ale temperaturii lunii iulie înregistrează o creştere cu 1-3 grade Celsius faţă de luna iunie”, explică ANM.

Temperatura maximă absolută a lunii iulie este 44,3 grade Celsius, aceasta fiind înregistrată la Calafat, în data de 24 iulie 2007.

În Bucureşti, valoarea maximă absolută a lunii iulie se ridică la 42,4 grade Celsius şi a fost înregistrată în data de 5 iulie 2000, la staţia meteorologică Bucureşti – Filaret. În aceeaşi zi au fost înregistrate şi maximele absolute la staţiile meteorologice Bucureşti – Băneasa (42,2 grade Celsius) şi Bucureşti – Afumaţi, de 41,1 grade Celsius, această valoare fiind atinsă şi în data de 24 iulie 2007.

Potrivit ANM, cantităţile de precipitaţii din iulie înregistrează o scădere faţă de cele din mai şi iunie. Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2020, la staţiile meteorologice din reţeaua naţională, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961 – 2020) din această lună sunt mai mici de 50 mm în estul Dobrogei şi al Câmpiei Române şi în Delta Dunării.

Recent, directorul general al ANM, Elena Mateescu, a declarat că România va avea parte de o perioadă de secetă în cea de-a doua parte a verii.

„Luna iunie ne-a dovedit din plin că trecem de la inundaţii la caniculă şi cu siguranţă vom vorbi din nou şi despre secetă în a doua parte a verii, după un an anterior excesiv de secetos”, a afirmat Mateescu, în cadrul unei conferinţe despre problemele de mediu din România.

Oficialul a apreciat că măsurătorile din ultimii 20 de ani şi alţi indicatori confirmă existenţa schimbărilor climatice în România.

„Nu suntem în bine (direcţia schimbărilor climatice din România, n.r.), pentru că dacă luăm în considerare ultimii 20 de ani, cei mai calzi din istoria măsurătorilor meteorologice şi în ţara noastră, deceniul 2011 – 2020 cel mai cald deceniu, pentru că 7 ani din acel deceniu sunt în top 10 cei mai calzi ani din istorie, 2019 – 2020 sunt pe locul întâi şi doi ca fiind cei mai calzi ani, şi în aceşti ani am avut abateri termice ale temperaturii medii anuale a aerului mai mari de 1,5 grade Celsius, şi menţionez acest prag pentru că reprezintă ţinta Acordului de la Paris, şi dacă nu implementăm măsuri specifice de adaptare la schimbările climatice ca să ajungem la neutralitate climatică în 2050, cu siguranţă efectele pot fi asupra anumitor sectoare ireversibile”, a menţionat şefa ANM.

Mateescu a subliniat, totodată, că schimbările în evoluţia condiţiilor climatice din România nu sunt o excepţie, ci o certitudine.

„Observăm ce se întâmplă cu fenomenele meteo extreme, periculoase: în luna iunie acest an am emis 68 de avertizări meteorologice de tip nowcasting de Cod roşu. În 24 de ore este prima dată când emitem mai mult de 36 de astfel de avertizări. Pentru prima dată în luna iunie am avut Cod roşu de caniculă în partea de vest a ţării, două zile consecutiv. Acest lucru nu face decât să confirme că într-adevăr schimbările observate în evoluţia condiţiilor climatice din ţara noastră nu sunt o excepţie, ci o certitudine”, a precizat directorul general al ANM.

 

Prognoza meteo pentru iulie – săptămâna 05.07.2021 – 12.07.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest se va situa în jurul celui specific pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru iulie – săptămâna 12.07.2021 – 19.07.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în regiunile vestice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sud-vestice și local în cele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

Prognoza meteo pentru iulie – Săptămâna 19.07.2021 – 26.07.2021
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate de cât cele normale pentru această perioadă, în regiunile vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această săptămână, în toate regiunile.

 

Prognoza meteo pentru iulie – Săptămâna 26.07.2021 – 02.08.2021
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *