Press "Enter" to skip to content

Postul Adormirii Maicii Domnului. Când începe cea mai importantă perioadă a verii și tot ce trebuie să știi despre semnificații și dezlegări

Postul Adormirii Maicii Domnului durează două săptămâni. În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, post și fapte bune, pregătindu-se astfel pentru marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și sub numele de Postul Sfintei Mării, este al treilea post important al anului bisericesc, după Postul Paștelui (numit și Sfântul și Marele Post) și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În această perioadă, credincioșii sunt chemați să respecte anumite tradiții și obiceiuri religioase specifice și să se abțină de la anumite activități și alimente. Pentru cei interesați, este important să știe când începe Postul Adormirii Maicii Domnului în anul 2024.

Postul Adormirii Maicii Domnului are loc înaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, celebrată anual pe 15 august, o zi declarată liberă în calendarul civil.

Acest post, dedicat Sfintei Fecioare Maria, are o dată fixă și este relativ ușor de respectat, datorită abundenței de fructe și legume de sezon disponibile în piețe și grădini în această perioadă. În timpul postului, Biserica Ortodoxă permite o singură zi cu dezlegare la pește, pe 6 august, când se sărbătorește Schimbarea la Față a Domnului.

Postul Maicii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi de peste an, durează doar două săptămâni. Începe în fiecare an pe 1 august și se încheie pe 14 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

În afară de Postul Sfintei Mării, credincioșii ortodocși respectă și alte trei perioade de post: Postul Paștelui, Postul Crăciunului și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Ce semnificație are Postul Adormirii Maicii Domnului?

Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și ca Postul Sântămăriei, are scopul de a pregăti credincioșii pentru cele două mari praznice ale lunii august: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului. Această perioadă de post, care precede sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată pe 15 august, este un timp de reflecție spirituală, rugăciune și abstinență.

Schimbarea la Față, sărbătorită pe 6 august, este una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox și reprezintă singura zi din timpul postului în care este permis consumul de pește. Această sărbătoare comemorează momentul biblic în care Iisus Hristos s-a transfigurat pe muntele Tabor în prezența apostolilor săi, arătându-le slava sa divină.

Postul Adormirii Maicii Domnului durează două săptămâni, începând pe 1 august și terminându-se pe 14 august. În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, post și fapte bune, pregătindu-se astfel pentru marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului.

„(…) E un post de o durată mai scurtă, ține doar două săptămâni, începe pe 1 august în fiecare an și se finalizează cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august, după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie.

Este foarte adevărat, că uneori se poate prelungi acest post, așa cum a fost situația anului acestuia, fiindcă atunci când data de 1 august cade în ajunul sau în ajunul acestei date e miercuri sau vineri, automat, postul se mărește cu o zi, așa cum este și situația anului acestuia.

E o vreme a postului și în mod special închinat Adormirii Maicii Domnului. E o vreme de pregătire aparte, de ce, pentru, ca să putem înțelege mai bine rolul Maicii Domnului în viața noastră, a creștinilor, și oamenilor, în general. E o vreme anume rânduită de Biserică ca să ne putem apropia mai mult de Dumnezeu, să ne putem apropia mai mult de Maica Domnului (…)”, a explicat părintele Protopop Tofan.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page