Press "Enter" to skip to content

Numărul românilor vindecaţi de coronavirus crește foarte rapid. Cum a explicat doctorul Rafila situaţia

Numărul persoanelor declarate vindecate după infectarea cu coronavirus a ajuns la 5.269. Președintele Societății de Microbiologie,

Alexandru Rafila, a explicat la Digi24 că în România au fost înregistrate forme ușoare și medii de infectare, fapt care jusitifică creșterea rapidă a persoanelor vindecate și externate.

“Dacă vă uitați la numărul de pacienți din secțiile de terapie intensivă, cazurile grave, este mereu în jur de 250.

Înseamnă că majoritatea formelor care au apărut în România au fost cazuri ușoare sau medii, iar durata de spitalizare pentru ele este mai scurtă, în general de circa două săptămâni până la
negativarea a două teste consecutive la interval de 24 de ore.

De aceea numărul de persoane care se vindecă crește foarte rapid în România.

Dacă acest număr creștea mai lent ar fi însemnat că proporția cazurilor grave era mult mai mare, iar durata de spitalizare pentru un caz grav este de patru – șase săptămâni, nu de două săptămâni cum e pentru cazurile medii și ușoare”, a explicat Alexandru Rafila, potrivit Digi24.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *