Muncitorii din Germania împărtășesc informații despre salariile lor pe rețelele sociale. Câți bani poți câștiga, în funcție de meserie și orele de lucru.
Canalul „Gehalt in Deutschland” este prezent pe Instagram, Tik Tok și YouTube, iar aici muncitorii din Germania și fac publice fișele de salariu, dezvăluind informații despre veniturile lunare, tarifele orare și clasa de impozit. De exemplu, un șofer de autobuz își poate dubla veniturile prin bonusuri.
Numele celor care își publică listele de salarii nu sunt divulgate, doar informații precum salariul de bază, salariul net și orele suplimentare.
Un șofer de autobuz în Bavaria, în vârstă de 23 de ani și încadrat la clasa fiscală 1, primește un salariu de bază de 2.471,09 euro. Cu orele suplimentare și sporurile, acesta ajunge la un salariu brut de 5.997 euro, adică un venit net lunar de 3.750,94 euro.
Pentru o săptămână de lucru de 38 de ore, inclusiv turele de sâmbătă, acesta atinge un salariu brut de 4.990,09 euro și un venit net de 3.140,21 euro.
Un educator cu vârsta de 26 de ani din Bavaria câștigă cu aproape 1.000 de euro mai puțin, având un venit lunar total brut de 3.320,53 euro și un venit net de 2.177,72 euro pentru o săptămână de lucru de 35 de ore.
@gehaltindeutschland_real Gehalt eines Sales Managers💰💰💰 #gehalt#gehaltindeutschland#gehaltverhandeln#steuern #fypage #fypシ ♬ Tell Me Why – 1991 Remix – Supermode & 1991
Un instructor auto din Germania, în vârstă de 30 de ani, obține la o săptămână de lucru de 30 de ore 2.822,87 euro brut și 1.909,31 euro net. Un poștaș abia depășește pragul de 2.000 de euro.
Un executor judecătoresc, care lucrează 40 de ore pe săptămână, fără ture, obține un venit de 3.445,69 euro brut și 2.872,86 euro net, cimparabil cu venitul unui logoped din Saxonua, care, la același număr de ore lucrate, câștigă 3.936,33 euro brut și 2.631,69 euro net.
Cel mai mare salariu prezentat este al unui șofer de camion, încadrat în clasa fiscală 3, care lucrează în ture – șapte zile de muncă, urmate de trei zile libere. Salariul său este de 6.498 de euro brut și 4.907,38 euro net, incuzând ore suplimentare și bonusuri.
Un consultant în management din Hessen, cu un salariu brut de 7.246,90 euro, primește în mână 4.778,70 euro.
Un profesor de 31 de ani din Saxonia-Anhalt, care lucrează 27 de ore săptămânale (fără orele de pregătire), raportează un venit lunar brut de 4.474 euro, traducându-se într-un salariu net de 3.512,95 euro.
Un zidar care activează în nordul Schleswig-Holstein câștigă 2.756,81 euro net, cu o săptămână de lucru de 40 de ore, fără ture.
Be First to Comment