Categories: Fără categorie

„Mami, vino te rog că nu mai pot”. Şi-a văzut fiul topindu-se pe picioare chiar în faţa ei. Alexandru avea doar 27 de ani când s-a stins

Şi-a văzut visul împlinit de a-şi avea fiul aproape, în Italia, dar toată fericirea i-a fost spulberată după ce Alexandru a primit un diagnostic crunt.

L-a văzut cum se topeşte pe picioare în faţa ei, iar apoi cum pierde lupta cu cancerul. I-a fost alături, l-a ţinut de mână şi apoi şi-a luat rămas bun de la copilul său.

Nu înainte de decide să îi doneze corneea, cu gândul că ochii copilului său mai pot vedea lumina.

„Nimic nu e mai grav decât să-ți pierzi copilul”, a mărturisit mama pentru Sănătate.info. „Era 20 septembrie. A venit la mine și mi-a spus: „Mamă, eu am o problemă la un testicul”. Eu văzusem că era umflat, dar nu am îndrăznit nici eu să-l întreb detalii. (…)

În acea zi de 20 septembrie Alexandru a avut dureri mai acute și i-a spus: „Mamă, nu știu ce să fac”. „Seara, la ora 20:00, a fost internat în spital, secția urologie, iar a doua zi dimineața pe 21 septembrie a fost operat”, povestește mama tânărului.

„Mami, vino te rog că nu mai pot”

Au trebuit să aştepte 40 de zile rezultatul citologic. În tot acest timp, Alexandru se simţea în continuare rău. „A început să aibă probleme la plămâni.

Părea o simplă răceală, dar într-o zi a venit și mi-a spus: „Mamă, eu am scuipat sânge”. De fapt, avea deja metastaze la plămâni”, mai spune Ruslana.

Prima chimioterapie Alexandru a făcut-o pe 4 noiembrie, chiar de ziua lui de naștere, când împlinea 27 de ani. „Medicii nu mai știau ce să-i facă, au încercat toate măștile posibile de oxigen. Alexandru mi-a scris mesaj:

„Mami, vino te rog că nu mai pot”. L-am ținut de mână ore în șir până l-au intubat. El m-a întrebat dacă înainte de a-l intuba o să îi pună anestezie.

I-am spus că da. I-am explicat mai delicat că are un chist pe un plămân, care trebuie să se rupă de acolo și după asta vom continua chimioterapia.

Cum mă ținea de mână, eu i-am spus: „Mami, eu sunt cu tine” și l-am sărutat pe frunte și pe mânuță și i-am spus că sunt lângă el și că o să ne întoarcem înapoi, iar lui i-au curs doar lacrimi și nu a zis nimic.”, şi-a amintit femeia.

Pe 9 noiembrie, inima lui Alexandru s-a oprit pentru totdeauna. „Am sperat până în ultimul moment că se va face bine, pentru că o mamă nu își poate imagina să nu își mai vadă fiul.”

admin13

Recent Posts

Șoc în lumea mondena: Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, și-a pus capăt zilelor!

O veste cutremurătoare a zguduit România în aceste zile. Mădălina Apostol, partenera milionarului Nick Rădoi,…

3 săptămâni ago

Ea este amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia doar ce obținuse un ordin de protecție

S-a aflat cine este amanta generalului Dorin Ioniță, iar detaliile din spatele tragediei sunt de-a…

4 săptămâni ago

BREAKING! Claudiu Năsui a fost numit…

Deputatul USR Claudiu Năsui a anunțat că va prelua portofoliul de ministru al Economiei în…

o lună ago

A murit Moș Crăciun al Romaniei!

Cornel Bubui, orădeanul cunoscut de numeroși copii drept Moș Crăciu, a murit la vârsta de…

o lună ago

Doamne, ce nenorocire! Ei au murit în…Vezi mai mult

Zeci de persoane au participat la ceremonia de priveghi, pentru a-și lua rămas-bun de la…

o lună ago

VIDEO Momentul ȘOC în care o gravidă își prinde soțul cu amanta la plajă: „Trebuie să nasc și…

Un clip în care o femeie însărcinată în nouă luni ajunge pe plaja unde soțul…

3 luni ago