Categories: Fără categorie

Ingredientul pe care nu e bine să-l pui în cârnații de casă. Strică gustul

Ingredientul pe care nu trebuie să îl pui niciodată în cârnații de casă. El este cel care le dă gustul de rânced și îi face greu de mâncat

În acest sezon, preparatele de porc sunt nelipsite de pe masa românilor. Fie că vorbim despre sarmale, friptură sau cârnații tradiționale, fiecare are un gust aparte. Însă, uite ce nu trebuie să pui niciodată în cârnați dacă vrei să fie delicioși și să nu le strigi gustul.

Secretul unor cârnați delicioși care pot fi consumați tot timpul anului

În zonele rurale, aceasta este una dintre cele mai aglomerate perioade, mai ales pentru fermierii care au crescut porci. Mii de familii sacrifică astfel de animale în aceste zile și nu pierd timpul deloc în prepararea cârnaților și a caltaboșilor.

Cârnații sunt unele dintre cei mai consumate preparate pe bază de carne de porc. Însă, pentru ca aceștia să aibă același gust delicios la mult timp după Crăciun, un singur ingredient face diferența.

Greșeala majoră pe care o fac majoritatea celor care prepară cârnații de porc acasă este dată de rețeta folosită. În general, aceasta se adaptează după gust, dar ingredientele folosite trebuie să fie unele atent alese.

De exemplu, cei mai buni cârnați sunt cei la a căror umplutură se folosește pulpă și fleică de porc, ambele în cantități egale. Specialiștii în bucătărie spun că niciodată nu trebuie pusă grăsime în compoziția pentru cârnați.

Ce să nu pui niciodată în compoziția cârnaților, dacă nu vrei să le strici gustul

Deși multă lume preferă să mănânce mai gras, grăsimea în interiorul cârnaților de porc este cea care dă gustul de rânced, potrivit ego.ro.

De asemenea, foarte important pentru gustul cârnaților de porc este și modul de preparare al compoziției. De obicei, se recomandă ca înainte de a fi folosită, carnea tocată să stea la frigider, cel puțin 2-3 ore.

Compoziția rezultată din amestecul de fleică și pulpă se condimentează după gust, însă nu exagerat. Cele mai recomandate sunt sare, piper, boia și usturoi.

Foarte important este ca aceste ingrediente să nu fie niciodată adăugate în același timp. Se recomandă a fi adăugate treptat, pentru un plus de savoare și aromă.

Un alt ingredient care dă un gust desăvârșit cârnaților de porc este vinul. Deși multă lume se ferește să îl adauge în compoziție, vinul face carnea mult mai fragedă și mai gustoasă.

admin13

Recent Posts

Șoc în lumea mondena: Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, și-a pus capăt zilelor!

O veste cutremurătoare a zguduit România în aceste zile. Mădălina Apostol, partenera milionarului Nick Rădoi,…

o lună ago

Ea este amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia doar ce obținuse un ordin de protecție

S-a aflat cine este amanta generalului Dorin Ioniță, iar detaliile din spatele tragediei sunt de-a…

o lună ago

BREAKING! Claudiu Năsui a fost numit…

Deputatul USR Claudiu Năsui a anunțat că va prelua portofoliul de ministru al Economiei în…

2 luni ago

A murit Moș Crăciun al Romaniei!

Cornel Bubui, orădeanul cunoscut de numeroși copii drept Moș Crăciu, a murit la vârsta de…

2 luni ago

Doamne, ce nenorocire! Ei au murit în…Vezi mai mult

Zeci de persoane au participat la ceremonia de priveghi, pentru a-și lua rămas-bun de la…

2 luni ago

VIDEO Momentul ȘOC în care o gravidă își prinde soțul cu amanta la plajă: „Trebuie să nasc și…

Un clip în care o femeie însărcinată în nouă luni ajunge pe plaja unde soțul…

3 luni ago