Press "Enter" to skip to content

Ea este Alina, fata omorâtă de cea mai bună prietenă într-un parc din Mangalia: “Drum lin spre îngeri, fetiţă cu suflet frumos!”

Alina a venit la mare, împreună cu cea mai bună prietenă, pentru a-şi petrece vara pe litoral, dar şi pentru a munci în acelaşi timp.

Ambele erau cazate într-o cameră de hotel din Mangalia. Noaptea trecută, cele două s-au certat, iar dimineaţă, Alina a fost găsită moartă, sub o bancă, într-un parc din Mangalia.

Poliţiştii au identificat-o pe victimă, iar ulterior au reuşit să afle şi în ce împrejurări a ajuns în Mangalia, ocazie cu care au aflat şi de cea mai bună prietenă. Aceasta a fost şi ea identificată şi dusă la Poliţia Mangalia pentru audieri.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cele două s-ar fi certat pentru că fata ucisă îşi înşela iubitul, iar cea mai bună prietenă a ei trebuia să mintă pentru ea.

După audierile de la Mangalia, suspecta principală în cazul crimei, tânăra în vârstă tot de 18 ani, va fi dusă la IPJ Constanţa, iar apoi va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Moartea Alinei a căzut ca un trăsnet pentru familie, dar şi pentru prietenii ei. Aceştia din urmă au postat pe Facebook mai multe mesaje de adio pentru tânăra a cărei viaţă a fost luată la numai 18 ani.

“Drum lin spre îngeri, fetiță cu suflet frumos, nu meritai ca viața să fie așa nedreaptă cu tine, sincere condoleanțe familiei”, a scris Gina.

“Drum lin spre îngeri,minune de fată!”, a comentat şi Cristina.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page