Press "Enter" to skip to content

Drama trăită de artista Monica Anghel din cauza căreia a vrut să se sinucidă

Monica Anghel are o față solară, pare mereu veselă și optimistă, însă viața ei nu a fost întotdeauna cu zâmbete și motive de bucurie.

Monica Anghel a suferit din cauza unei operații greșite, prin care a trecut în tinerețe
A trecut prin multe greutăți, iar peste unele dintre ele se miră și ea cum de a reușit să treacă, astăzi fiind mai puternică și mai bătăioasă ca niciodată.

Monica a împlinit 49 de ani chiar de Ziua Copilului, iar acum, la aceasta vârstă, are tot ce îi trebuie. Nu așa au stat lucrurile în tinerețe, când în urma unei operații moralul ei a fost atât de coborât încât s-a gândit serios să își pună capăt zilelor.

O operație greșită făcută de un medic i-a marcat profund tinerețea, iar azi, vedeta vorbește cu naturalețe despre acel eveniment, semn că a depășit trauma.

„M-am trezit cu burta tăiată și mi s-a făcut rău”

Vedeta a recurs la o intervenție chirurgicală pentru a scăpa de kilogramele în plus și nu a prevăzut că aceasta putea să aibă efecte nedorite, costându-i chiar viața. La acea vreme, aceste operații nu erau atât de sigure cum sunt în ziua de azi.

„Eu ştiam că trebuie să fie două incizii mici, într-o parte şi alta a abdomenului, iar când m-am trezit cu toată burta tăiată mi s-a făcut rău!”, a declarat Anghel într-o emisiune de televiziune, potrivit wowbiz.ro.

Medicul care a operat-o pe cântăreață s-a speriat și el foarte tare și a fugit din țară, artista dezvăluind că întâmplarea a descumpânit-o foarte tare gândindu-se inclusiv la suicid.

Ca un înger a apărut în viața ei un alt doctor, Andrei Carandino, cel care a vindecat-o, bărbatul alături de care a stat împreună timp de 11 ani.

Cei doi au divorțat, în cele din urmă, în 2005, însă Monica și-l va aminti întotdeauna pentru că a fost omul care a luat-o de pe buza prăpastiei.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *