Press "Enter" to skip to content

Documentul pe care trebuie sa-l aiba toti romanii care se intorc in tara

Romanii care se intorc in tara pot scapa de carantina sau izolare, daca prezinta la vama un document emis de tara din care vin, ca nu sunt infectati cu coronavirus.

Certificatul trebuie sa fie emis de o unitate medicala din tara respectiva si nu trebuie sa aiba mai mult de 48 de ore de la data emiterii. De la aceste reguli face exceptie Republica Moldova.

Documentul va prezentat in original, copia nu este luata in considerare.

„Aceasta masura are ca obiectiv facilitarea reintegrarii imediate in campul muncii a cetatenilor care revin in tara si care nu pot munci de acasa, dar si a persoanelor care s-au aflat temporar in afara tarii in ultima perioada. In egala masura, ii vizeaza pe cetatenii si etnicii romani fara cetatenie romana din afara Romaniei, cu precadere din Republica Moldova, care muncesc pe teritoriul statului roman si care merg acasa la sfarsit de saptamana sau zi de munca: cadre medicale, oameni de afaceri, lucratori sezonieri, soferi etc”, se specifica in documentul adoptat de Parlamentari.

De asemenea, pe durata starii de alerta purtarea mastii de protectie care sa acopere nasul si gura este obligatorie in toate garile, autogarile, porturile, terminalele aeroporturilor si statiile de metrou, precum si in interiorul oricarui mijloc de transport in comun. scrie fabricatinromania

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *