Press "Enter" to skip to content

“De ce forţăm Constituţia ca să-l păstrăm pe Klaus Iohannis preşedinte?”. Un avocat celebru îşi exprimă surpriza faţă de decizia CCR

Un avocat celebru a răspuns, în direct, la TATULICI LA FANAT1K, la întrebarea care stă pe buzele tuturor: “De ce forţăm Constituţia ca să-l păstrăm pe Klaus Iohannis preşedinte?”.

Mihai Valentin Neagu, avocat și fost jurnalist, și-a exprimat miercuri seară, în direct, la TATULICI LA FANAT1K, surprinderea față de decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale.

”E o interpretare studențească a legii”

În cadrul talk-show-ului politic și social marca FANATIK, Mihai Tatulici l-a întrebat pe celebrul avocat ”de ce forțăm Constituția ca să îl păstrăm pe domnul Iohannis? De ce nu îl eliberăm la termen cum zice Constituția?”, o întrebare care este pe buzele românilor de câteva zile.

”Sincer să vă spun și eu am rămas surprins când am văzut decizia Curții Constituționale, mai ales că motivarea gestului pe care l-a făcut CCR, care nu numai că a anulat turul 1 al alegerilor, dar în mod cu totul și cu totul surprinzător, nu numai pentru mine, ci și pentru lumea juridică, a prelungit mandatul președintelui până la un termen nedeterminat. 

Asta, să nu spunem în disprețul Constituției, ci într-o interpretare foarte forțată a Constituției, într-o interpretare studențească aș putea spune.

E o interpretare studențească, ca atunci când am început să studiem dreptul în facultate și ne agățam de un articol dintr-o lege, fără să citim legea în ansamblul ei sau fără să înțelegem că articolele se interpretează unele prin altele, a declarat Mihai Valentin Neagu.

Fostul jurnalist a ținut să precizeze faptul că o metodă similară a fost folosită de fostul președinte al României, Traian Băsescu, atunci când a vrut să organizeze un referendum pentru trecerea la un Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la 300.

”Este exact o metodă care a fost patentată de Traian Băsescu atunci când a vrut să organizeze acel referendum pentru 300 de parlamentari. Constituția spune că referendumul poate fi organizat de către președintele României, după consultarea Parlamentului.

Traian Băsescu s-a dus la tribuna Parlamentului, în camerele reunite, și a spus: ‘Vă consult! Și cu asta am respectat Constituția. Avem referendum pe data de…’ Și aia a fost toată consultarea Parlamentului, a mai spus avocatul la TATULICI LA FANAT1K.

”Curtea Constituțională este suverană”

Mai mult, Mihai Valentin Neagu a vorbit și despre legea în baza căreia funcționează Curtea Constituțională, care este suverană.

”Din fericire, în unele cazuri, și din păcate, în cazul acesta, Curtea Constituțională este suverană. Avem legea 47 de organizare și funcționare a CCR, unde la Articolul I punctul 3 are un enunț absolut fantastic: ‘Curtea se supune numai Constituției și prezentei legi’. În alte exprimări există sintagma: ‘Și legilor țării’. În legea de organizare și funcționare a CCR, scrie că aceasta se supune numai Constituției și prezentei legi”, a transmis invitatul lui Mihai Tatulici.

Potrivit lui, această lege stabilește limitele CCR, unde se poate pronunța, în ce domenii, și mai ales faptul că hotărârile sale sunt definitive, general obligatorii și nu pot fi cenzurate de absolut nicio instanță.

Totodată, Mihai Neagu a menționat că în acest moment există o mare discuție ”de ce nu ar putea fi cenzurată, de exemplu, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului că practic ce s-a întâmplat în ultima perioadă, s-au încălcat niște drepturi”.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page