Categories: Fără categorie

Cum arată acum Raluca de la trupa Angels. La 34 de ani este mamă a cinci copii

Cu siguranță, multă lume este curioasă cum mai arată Raluca de la trupa Angels, care la 34 de ani este mamă a cinci copii. Ei bine, după o pauză destul de mare în care s-a dedicat exclusiv familiei, artista vrea să revină în showbiz. Chiar dacă a dispărut de mai bine de 10 ani din lumina reflectoarelor, Raluca se relansează în industria muzicală.

„Așa-s băieții, umblă numai după fete/ Roșcate, blonde, șatene și brunete” – acesta este refrenul care era pe buzele tuturor în anii 90. Trupa Angels, formată din două fete (de numai 13 ani atunci!) era „responsabilă” de această piesă pe care o puteai auzi peste tot. Raluca și Monica făceau parte din peisajul muzical autohton, alături de nume „răsunătoare” ca N&D, Valahia, Andre și ASIA.

Acum, Raluca Blejușcă are 34 de ani, este căsătorită și este mămica a 5 copii. După o pauză destul de mare, în care s-a dedicat exclusiv familiei, artista vrea să revină în showbiz. Raluca postează noile ei piese pe YouTube și pe rețelele de socializare, acolo unde ține legătura cu fanii ei.

Cum arată Raluca de la trupa Angels, la 34 de ani

Raluca Blejușcă, ex-Angel, se relansează în industria muzicală. De 10 ani a dispărut din lumina reflectoarelor, asta după ce a cunoscut succesul în trupa „Angels”. În anii 2000 făcea furori cu vocea sa, dar şi apariţia extravagantă a acelor ani. Acum, Raluca vrea să cucerească din nou publicul!

Anii au trecut, dar publicul încă îşi aduce aminte de vocea deosebită a Ralucăi, cea care a făcut furori pe scena Cerbului de Aur în 2018. Mulţi ştiu melodia pe care ea o interpreta alături de colega sa, „Așa’s băieții”. S-a maturizat, are o familie frumoasă, dar, după 10 ani, vrea să revină în atenţia iubitorilor de muzică.

Raluca a participat la concursul Cerbul de Aur din 2018, unde a câștigat premiul pentru Interpretare. Totodată, ea a luat decizia de a-și relansa cariera muzicală. La cei 34 de ani ai săi, fosta componentă a trupei Angels este căsătorită și are cinci copii.

„Nu e vorba despre curaj, curaj am, cu îndrăzneala stau mai prost. Într-adevăr am cântat de la 9 ani până la 20. Intens, adică săptămânal eram pe scenă, cu concerte, interviuri, filmări, după care am simțit nevoia de o pauză. Am urmat Facultatea de Asistență Socială și Sociologie, apoi un Master pe Consiliere în Asistență Socială, după care a venit familia, primul copil, al doilea, al treilea, acum am cinci copii și vă dați seama că am avut nevoie de liniște, ca să mă pot ocupa de ei”, a declarat Raluca.

Lucrează la un nou album

Jumătatea trupei Angels a dezvăluit că în ultimii doi ani a lucrat la un album care este aproape gata. Tot ce mai este de făcut este transpunerea live, cu orchestra.

„Vreau să-mi reiau activitatea artistică. Eu deja de doi ani lucrez la un album, este gata, numai că tot ce s-a făcut la studio vreau să transpunem live cu orchestra, să fie un album 100% live”, a mai povestit Raluca.

Ce spune despre perioada Angels

La vremea când a debutat în trupa Angels, Raluca avea doar 13 ani. Recunoaște cu seninătate că nu prea știa la acea vreme mare lucru despre băieți în pofida hitului de răsunet al anilor 2000.

„Nu am avut decât un singur prieten înaintea soțului, am fost foarte cuminte așa că nu sunt vreo expertă. Într-adevăr, mă curtau mulți băieți dar eu mă îndrăgosteam repede și îmi trecea la fel de repede. Până l-am întâlnit pe Ionuț, soțul meu, și cu el a fost altceva. Dragostea pentru el nu îmi mai trece.

Cu Monica, fosta colegă din Angels, am păstrat legătura prin telefon. Chiar dacă nu avem un mod de gândire asemănător, știu că oricând ar sări pentru mine dacă aș avea nevoie”, a mai spus Raluca.

Iar la cum arată acum Raluca, care făcea furori la începutul mileniului cu trupa Angels, putem spune că timpul a fost foarte darnic cu ea.

admin13

Recent Posts

Șoc în lumea mondena: Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, și-a pus capăt zilelor!

O veste cutremurătoare a zguduit România în aceste zile. Mădălina Apostol, partenera milionarului Nick Rădoi,…

4 săptămâni ago

Ea este amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia doar ce obținuse un ordin de protecție

S-a aflat cine este amanta generalului Dorin Ioniță, iar detaliile din spatele tragediei sunt de-a…

4 săptămâni ago

BREAKING! Claudiu Năsui a fost numit…

Deputatul USR Claudiu Năsui a anunțat că va prelua portofoliul de ministru al Economiei în…

2 luni ago

A murit Moș Crăciun al Romaniei!

Cornel Bubui, orădeanul cunoscut de numeroși copii drept Moș Crăciu, a murit la vârsta de…

2 luni ago

Doamne, ce nenorocire! Ei au murit în…Vezi mai mult

Zeci de persoane au participat la ceremonia de priveghi, pentru a-și lua rămas-bun de la…

2 luni ago

VIDEO Momentul ȘOC în care o gravidă își prinde soțul cu amanta la plajă: „Trebuie să nasc și…

Un clip în care o femeie însărcinată în nouă luni ajunge pe plaja unde soțul…

3 luni ago