Press "Enter" to skip to content

Ce se dă de pomană de Înălțarea Domnului 2023. Tradiții creștine care se respectă pe 25 mai

Ce se dă de pomană de Înălțarea Domnului 2023. Vezi aici tradiții și obiceiuri care se respectă în fiecare an, cu ocazia aceste sărbători.

Înălțarea Domnului 2023. Află acum ce se dă de pomană pe 25 mai 2023, dar și care sunt tradițiile și obiceiurile transmise din generație în generație, pentru această zi sfântă.

Ce se dă de pomană de Înălțarea Domnului 2023

Conform Calendarului Ortodox, Înălțarea Domnului are loc la 40 de zile după Paște. Deoarece Învierea Domnului este o sărbătoare cu dată schimbătoare, așa și Înălțarea pică la o dată diferită, de la an la an.

În 2023, Înălțarea Domnului este sărbătorită de creștinii ortodocși la data de 25 mai, într-o zi de joi. Biserica Catolică sărbătorește mai devreme cu o săptămână, mai exact pe 18 mai.

Cu ocazia acestei sărbători, credincioșii se pregătesc vreme de câteva zile, pentru a da de pomană diferite alimente, dar și îmbrăcăminte sau încălțaminte.

În ziua de Înălțare, gospodinele pregătesc pachete cu alimente, pentru a da de pomană sufletelor celor adormiți. Femeile obișnuiesc să facă pâine, colaci sau plăcine, să vopsească ouă și să gătească diferite feluri.

În pachetele care se dau de pomană, oamenii pun fructe, legume, colaci, prăjituri, dulciuri, bomboane și ouă roșii. De asemenea, se pot oferi și produse de bază, precum conserve, făină, mălai sau cereale. Odată cu pachetele, se dă de pomană câte o lumânare aprinsă.

Tot de Înălțare, există obiceiul să se dea de pomană băutură. În general se oferă vin sau rachiu, dar se poate și suc sau apă, în funcție de alegerea creștinilor.

În unele zone, gospodinele pregătesc mâncare gătită, pe care o împart rudelor, vecinilor sau persoanelor nevoiașe, în prima parte a zilei.

Tradiții creștine de Înălțarea Domnului 2023

  • Conform tradiției, sărbătoarea are loc în fiecare an, la 40 de zile de la Învierea Domnului, într-o zi de joi. 
  • În această zi, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, aprind lumânări și se roagă.
  • Înălțarea Domnului este o sărbătoare plină de tradiție și istorie. Astăzi, gospodinele vopsesc ouă pentru ultima dată în acest an. Vopseaua rămasă trebuie pusă la rădăcina unui pom.
  • De Înălțare nu se fac treburi grele la câmp sau în gospodărie.
  • În ajun de Înălțare, gospodinele agață leuștean la porți și ferestre, pentru a ține strigoii la distanță.
  • De Înălțare se vizitează mormintele celor adormiți, pentru a le aprinde lumânări.
  • Tot astăzi se împart pachete cu ouă roșii, colaci, pâine, fructe, dulciuri, oamenilor nevoiași, celor din biserică sau celor pe care îi întâlnesc pe stradă, la întoarcerea acasă.
  • De asemenea, în ziua Înălțării Domnului, oamenii se salută folosind cuvintele „Hristos s-a Înălțat!” și „Adevărat s-a Înălțat!”. În unele zone, credincioșii folosesc aceste formule timp de 10 zile.
  • De Înălțare nu se coase, nu se spală și nu se mătură.
  • În ziua de Înălțare, oamenii poartă frunze de nuc și leuștean la brâu, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri.
  • În unele regiuni ale țării se obișnuiește să se împodobească toate casele cu crenguțe de paltin.
  • De Înălțare, vitele sunt bătute cu frunze de leuștean pentru a se îngrășa și a fi sănătoase tot restul anului.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page