Press "Enter" to skip to content

Ce este, de fapt, taxa pe țeavă. Mulți români sunt obligați să o plătească. Suma de pe facturi nu e deloc mică

O nouă taxă a apărut în România, de această dată și pentru posesorii de centrale termice. Suma care va apărea pe factură nu este de neglijat.

Românii vor observa, la primele facturi din această iarnă, o nouă taxă pe care vor fi nevoiți să o plătească. Taxa pe țeavă reprezintă suma de plată a tuturor locatarilor dintr-un bloc, inclusiv a celor care au centrală termică proprie.

Ce este taxa pe țeavă și cât va costa

Din această iarnă, toți locatarii din România vor plăti și „taxa pe țeavă”. Această nouă sumă de plată reprezintă costul faptului că țevile de încălzire ale blocului, chiar dacă există și proprietari care au centrală termică proprie, trec prin apartamentele lor.

Decizia a fost luată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei în primăvara acestui an, iar în vigoare va intra chiar din această lună. Mai exact, va exista obligația ca fiecare proprietar să plătească o cotă comună de 50% din factura de energie a blocului doar pentru simplul motiv că aceste țevi trec și prin casa lor.

Reprezentanții proprietarilor din România susțin că această idee este nejustificată nici economic, și nici pentru consum. Președintele Federației Asociaților de Proprietari din România, Radu Opaina, a explicat pe larg ce semnifică, de fapt, această „taxă pe țeavă” și cât îi va afecta pe români noua sumă de plată, în contextul în care facturile, iarna, deja sunt foarte mari. Potrivit acestuia, taxarea va avea loc astfel:

„Cantitatea de energie termică aferentă consumului comun de încălzire, repartizată proporțional cu cota indiviză conform prevederilor art. 14, se achită de către toți proprietarii/utilizatorii de apartamente/spații cu altă destinație decât cea de locuință din unitatea de calcul, indiferent dacă:

a) apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință sunt sau nu conectate la SACET (sistemul centralizat – n.r.) sau la sursă locală;

b) există sau nu coloane de distribuție a încălzirii ce traversează apartamentele și/sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință și dacă acestea sunt sau nu izolate termic;

c) banii ajuns în contul colector al firmei parteneră a administratorului (între o zi și două săptămâni);

d) odată ce banii au ajuns în contul colector, se poate ordona transferul în contul asociației de proprietari;

e) se reține comisionul (se va vira suma minus comisioanele);

f) factura pentru comisioanele și factura pentru prestările firmei…S.R.L. se vor emite la sfârșitul lunii către asociația de proprietari”, a scris Radu Opaina pe Facebook.

Este sau nu noua taxare abuzivă

Șeful FAPR mai afirmă că această nouă taxă este „o aberație colosală”, subliniind faptul că nu se înțelege de unde făuritorii noii legi, respectiv ANRE au ajuns la concluzia că este o soluție facilă taxarea cu 50% din factura fiecărui proprietar pentru acoperirea costurilor cu încălzirea.

„Este o aberație colosală. Nu ai cum să ai parte comună 50% din factura totală. Nu înțeleg cum au ajuns la acea formulă. Cota comună ar trebui să fie maximum 10%. Vă fac un calcul: de exemplu un bloc cu 8 etaje și 40 de apartamente, pe scară sunt 8 calorifere, câte unul la fiecare etaj, iar în apartamente sunt câte 3 calorifere, să zicem, deci 120 de calorifere. Ar veni 128 de calorifere în total în bloc, din care 8 sunt la comun. Cum să ajungă partea comună 50%?”, a mai notat pe Facebook președintele FAPR.

Avantajele asociațiilor de proprietari vor fi, însă, inexistente, iar riscul de delapidare este mare. Mai mult, românii vor fi obligați să plătească mai mult decât ar fi normal, știut fiind faptul că facturile în lunile de iarnă și așa se plătesc greu din cauza costurilor mari și a nivelului financiar din țara noastră.

Concluzia lui Opaina este că această taxare este „abuzivă, netransparentă, nelegală, riscantă și păguboasă”.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page