Press "Enter" to skip to content

Cătălin Scărlătescu rupe tăcerea! A confirmat că s-a despărțit, de fapt, de Doina Teodoru: „Nici nu i-am zis pa!”

Cătălin Scărlătescu a recunoscut despărțirea de Doina Teodoru care a avut loc după America Express și a oferit detalii în premieră.

Cătălin Scărlătescu a vorbit despre separarea de Doina Teodoru, după America Express. Bucătarul de la Chefi la cuțite a confirmat toate bănuielile FANATIK, precizând că are în continuare o conexiune specială cu actrița.

Cătălin Scărlătescu era deja despărțit de Doina Teodoru când s-au întors de la America Express!

Juratul show-ului culinar de la Antena 1 a fost invitat în podcastul lui Mihai Morar, acolo unde a spus că după ce s-a întors din America Latină, și-a luat bagajele și a fugit la mare, în Vama Veche.

Doina Teodoru a fost luată prin surprindere de plecarea intempestivă a iubitului ei, conform declarațiilor maestrului bucătar, dar nu a comentat, căci în relația lor, cei doi știu să își acorde libertatea de care au nevoie.

Cătălin Scărlătescu a spus că experiența de la America Express a fost una fabuloasă, căci a învățat multe lucruri. Ce nu i-a plăcut absolut deloc a fost cazarea. Pentru el, cazările au fost ceva horror!

Scărlătescu: „Am ajuns acasă și nici nu i-am zis pa!”

„Am ajuns acasă și nici nu i-am zis pa! Am luat geanta și am plecat, direct în Vamă. Trei zile am stat în Vama Veche, după care m-am dus în Deltă, singur. Mi-am luat barca și mi-am întins doar bețele. N-am aruncat la pește. Am pus bețele pe poziție și am stat. 

Voiam doar să stau. A fost crunt rău de tot. Cazările alea… Restul a fost superb. Jocurile alea fantastice, ia-mă, nene, faptul că am reușit să învăț spaniolă a fost ceva fantastic pentru mine. Pot să dorm la minus 20 de grade, dar dă-mi apă caldă și prosop”, a dezvăluit Cătălin Scărlătescu în podcastul lui Mihai Morar.

Cătălin Scărlătescu, dezvăluiri despre pauza din relația cu Doina Teodoru: „Noi eram deja despărțiți”

După revenirea în țară, Doina a mers la munte și la bulgari, în timp ce Scărlătescu a vrut să stea singur în Deltă. Una dintre afirmațiile făcute în cadrul podcastului, care atrage cel mai mult atenția, este că el și Doina erau deja despărțiți încă de când făceau parte din competiția de la Antena 1.

„Doina a plecat la munte și în Bulgaria. A fost mai mult de o săptămână. Noi eram deja despărțiți. Nu știu, era o chestie… Ce tensiune, nene? Toată presiunea era acolo.

Când ne-am întors acasă, ne-a bufnit râsul și ne-am văzut de viață în continuare. Eu nu sunt genul care mă cert. Mie când nu îmi convine ceva, mă întorc și plec.

N-am avut niciodată sentimentul de gelozie. Nu pot să înțeleg cum unii oameni acum se iubesc de sunt leșinați, și dintr-odată încep să se urască. La fel, când o faci pe aia în toate felurile, n-o iubeai? Nu-i înțeleg pe ăștia. Eu nu pot să urăsc. Când nu-mi place ceva, m-am întors și am fugit”, a declarat Cătălin Scărlătescu, despre relația cu Doina Teodoru.

El a mai spus că nu a fost tot timpul burlac, doar că a ținut foarte mult la discreție. Juratul de la Chefi la cuțite a mai zis că n-a fost vreun sfânt, dar nu este genul de persoană care să se laude cu iubitele sale în spațiul public. De altfel, și relația cu Doina a fost ascunsă multă vreme.

„N-am fost atât de burlac. N-am fost sihastru”

„Să nu exagerăm, n-am fost atât de burlac. N-am fost sihastru. N-am stat într-o scorbură în munte. Mie nu mi-a plăcut niciodată să mă duc să mă laud. Dacă dai pe Google iubitele lui Scărlătescu, o să mă vezi cu 4-5 fete, dintre care una e soră-mea… 

Nu știu, are ea ceva. Pur și simplu, e întreagă la cap. Suntem noi, așa. Avem o conexiune, atâta tot. E foarte sinceră, nu exagerează niciodată și îmi dă libertatea de care am nevoie.

Și eu la fel. Uite, săptămâna trecută a fost cu fetele, în vacanță. Duceți-vă, nene! Du-te și rupe-ți capul! Și eu vreau să ies cu băieții la bere”, a completat Scărlătescu.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page