Press "Enter" to skip to content

ANUNT GROAZNIC! Nevaccinarea ar putea face ca România să se confrunte cu încă două valuri ale pandemiei. Anunțul lui Nelu Tătaru: ”Nu vom fi pregătiți”

Deși situația pandemică actuala cu care se confruntă România nu este deloc una bună, ci din contră, secțiile ATI fiind pline de pacienți COVID-19, Nelu Tătaru iese public și face previziune sumbe despre viitorul țării, la capitolul sănătate. Oficialul spune că nevaccinarea ar putea face ca în România să mai apară încă două valuri ale pandemiei, în fața cărora iar nu o să fim pregătiți.

Fostul ministru al Sănătății, invitat în cadrul unei emisiuni TV, pentru o discuția pe tema pandemiei de coronavirus, dar și a ceea ce se întâmplă în spitalele din țară, vizând astfel și numărul mic de persoane imunizate, mărturisește că sfârșitul valului patru sau apariția unui al nou val ține doar de decizia românilor. El menționează că doar dorința de imunizare este mai puternică decât infecția cu virusul chinez.

”Cred că ar trebui să înțelegem că este un moment în care luăm o decizie – dacă această pandemie se termină sau vom trece un val patru cu foarte multe victime și vom aștepta un val cinci”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

Nelu Tătaru prevede încă două valuri pe fondul nevaccinării

Și pentru că la noi în țară această dorința de vaccinare este sortită eșecului, Nelu Tătaru pune acest aspect pe seama deciziei fiecărui român, dar și pe seama autorităților care, spune el, nu au provomat destul campania de vaccinare, nu au informat populația când și cum trebuia, lucru care a făcut ca în fața valului patru al pandemiei statul să fie nepregătit.

De asemenea, el mărturisește că dacă specialiștii nu vor insista să le explice oamenilor de ce este bun vaccinul, încă două valuri ale pandemiei nu sunt departe de a pune stăpânire pe România, căci, și atunci, ca și acum, conform declarațiilor sale, am fi luați tot pe nepregătite.

”La noi campania de promovare s-a oprit la un moment dat, am crezut că lumea a înțeles și va fi o aglomerație la vaccinare cum nu s-a văzut. N-a fost așa. Din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenți pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenți să spunem că pandemia nu s-a terminat. Cel puțin patru valuri există. O pandemie are un an jumătate-doi și ține 3-4 valuri. S-ar părea că noi vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri. S-a terminat fiecare val în parte din care dacă n-am învățat câte ceva, să știm că n-o să fim pregătiți nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiți nici de valul trei, nici de valul patru. Vă asigur că dacă noi nu conștientizăm acum, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci”, a mai spus fostul ministru al Sănătății.

Astfel, cu o asemenea sumbră previziune, Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă și susține că România va învinge în lupta cu pandemia doar prin imunizare. Fapt care se poate face doar prin două metode: vaccinare sau trecere prin boală, altfel există un grad ridicat ca virusul să se răspândească în continuare în societate și să facă victime de toate vârstele.

”Urmează un val până vom fi toți imunizați, măcar 70%. Imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală. Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare. Avem o populație receptivă de 50%, să zicem, nevaccinați și netrecuți prin boală. Acea populație este pepiniera din care se nasc cazuri și cazurile grave”, a completat actualul consilier al premierului pe probleme de sănătate. scrie spynews.ro

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *