Press "Enter" to skip to content

Andra a recunoscut că s-a îngrășat câteva kilograme. Ce i-a spus soțului ei, Cătălin Măruță. „O să se întâmple și asta”

Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România. Atunci când vine vorba despre familia ei, vedeta a fost întotdeauna deschisă și a făcut declarații surprinzătoare.

De data asta, interpreta și-a surprins fanii când a recunoscut că s-a îngrășat și nu este însărcinată, așa cum s-a spus. „Cătălin m-ar vrea cu vreo 5 kg mai puţin. El zice 5, eu zic 10.

O să se întâmple şi asta, nu mă stresez. Să înceapă cântările, o să revin la programul meu normal şi atunci cu siguranţă vor reveni şi kilogramele de demult!”, a declarat artista la Radio Zu.

„În pandemie, toată lumea a pus câteva kilograme, iar eu sunt unul dintre acei oameni. La mine, surplusul se depune în diferite zone ale corpului, nu neapărat în cele mai fericite locuri. Recunosc, îmi plac dulciurile.

Acasă am doi copii care vor mereu ceva dulce şi le gătesc, facem brioşe, mai vine o prietenă cu vreo prăjitură nouă să o încerc.

Zilnic am parte de ispite, ca să zic aşa. Îmi şi place, pentru copii, să avem genul acesta de prăjituri gătite în casă, să ştiu că sunt de bună calitate”, a mai spus artista. scrie libertatea.ro

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *