Press "Enter" to skip to content

Alba Iulia revine în scenariul roşu. Restaurantele se închid din nou la interior, circulația după ora 23 este interzisă

Restaurantele se închid din nou în interior în Alba Iulia, din cauza incidenței crescute de cazuri de coronavirus.

Incidența din Alba Iulia a ajuns miercuri la 3,36 la mie. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a adoptat o nouă hotărâre miercuri care vizează restricții pentru mai multe localități din județ. Printre acestea se numără și Alba Iulia.

Restaurantele vor fi închise, iar circulația după ora 23, interzisă, cu anumite excepții. Potrivit prevederilor publicate de CNSU, Alba Iulia se regăsește în scenariul roșu, cu incidența de 3,36 (peste 3 la mia de locuitori).

Restaurantele, barurile, cafenelele și cazinourile se închid iar la interior și pot funcționa doar terasele, acolo unde sunt amenajate.

În scenariul roșu, care presupune că incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000, vor merge la școală doar copiii din creșe, grădinițe și clasele 0-4.

Autoritățile speră însă ca în următoarele zile incidența să scadă din nou, atfel încât școala să poată începe cu prezența fizică și pentru elevii mai mari.

Restricțiile noi vizează și alte localități ale județului. Noi restricții au fost adoptate la Ciugud, Galda de Jos și Ighiu, unde rata de infectare este în urcare.

Reguli noi pentru clienţii restaurantelor: consumaţie minimă de 300 de lei, iar discuţiile nu se pot lungi mai mult de două ore

În tot acest timp, majoritatea restaurantelor din Cluj au impus noi reguli clienţilor, pentru a putea supravieţui crizei produse de pandemie. Discuţiile nu se pot prelungi mai mult de două ore, iar consumaţia minimă trebuie să fie de 300 de lei.

Sectorul HORECA a fost puternic afectat de pandemie, iar majoritatea localurilor vin cu noi idei pentru a putea supravieţui.

Ca să nu-şi piardă afacerile din cauza pandemiei, proprietarii de restaurante au încercat să găsească noi soluţii. Majoritatea au cumpărat igluuri (corturi din folie de plastic, montate pe un schelet metalic). Acestea sunt încălzite cu lămpi de ulei care consumă destul de mult.

În aceste condiţii, majoritatea restaurantelor din Cluj au decis să impună o consumație minimă de aproximativ 250-300 de lei . De asemenea, clienţii nu se pot lungi la discuţii mai mult de două ore.

Dacă te hotărăşti să ieşi cu prietenii şi să bei ceva, trebuie să te gândeşti bine unde mergi deoarece unele restaurante au impus ca regulă obligativitatea de a comanda ceva şi de la bucătărie, potrivit monitorulcj.ro.

Într-un iglu pot intra 6 persoane la o masă, dar numărul poate crește până la 8, doar dacă unul dintre clienți își asumă pe propria răspundere printr-o delcarație. scrie romaniatv.ro

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *